SIBAREX SA Câmpineanca (CUI: 1446908) este o importantă firmă de construcţii (în special hidrotehnice) din judeţul Vrancea, ale cărei acţiuni se tranzacţionează la BVB sub simbolul SIBX. Acţionar majoritar al companiei este SIF TRANSILVANIA – 52,8534% din capitalul social, dar un pachet important de acţini deţine şi VEGA 93 SRL (CUI: 3118800) – 39,7986%. Şi Statul Român, prin AAAS, are o participaţie de 3,2077%.

Deşi oficial criza s-a încheiat prin 2012, constructorul vrâncean “a luat-o la vale” începând cu acel an, când a raportat şi cele mai mari pierderi din istoria sa, de 3,84 milioane lei, la o cifră de afaceri de 6,28 milioane lei. Chiar dacă anul trecut a înregistrat pierderi mult mai mici faţă de anii anteriori, situaţia financiară a societăţii nu s-a îmbunătăţit, iar unul dintre creditori a solicitat aplicarea Legii 85/2014.

Mai exact, LUPINOCOM INTERNATIONAL SRL (CUI: 10486804) a depus pe 27 decembrie 2016 cerere de deschidere a insolvenţei împotriva SIBAREX SA, precizând în documentaţia depusă la Dosarul nr.4746/91/2016 că “i-a vândut debitoarei carburanţi şi alte materiale, iar aceasta nu a achitat contravaloarea facturilor emise în perioada 31.08.2016-16.12.2016 în sumă totală de 1.052.517,18 lei“. Demn de remarcat este faptul că la această sumă, şi aşa mare, creditoarea a mai aplicat şi penalităţi de 794.847,34 lei, astfel că suma datorată de SIBAREX SA a ajuns la 1.847.364,52 lei.

Pe 18 aprilie 2017, judecătorul sindic Florentina TIMOFTE de la Tribunalul Vrancea a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, dar nu s-a mai deranjat să stabilească termenele procedurii, această sarcină fiind transferată administratorului judiciar provizoriu, C.I.I CONIAC MIHAI. Deşi instanţa a fixat un onorariu iniţial chiar generos (1.500 lei/lună + 5% din sumele atrase la masa credală), Mihai CONIAC nu a făcut nimic până acum, aşa că potenţialii creditori nu ştiu până când se pot înscrie la masa credală, când va avea loc Adunarea Creditorilor şi dacă nu cumva s-a propus trecerea la faliment. Şi asta în condiţiile în care vorbim despre o firmă mare (cel puţin pentru judeţul Vrancea), care mai este şi listată la bursă. Pe CONIAC “îl doare la bască” de creditori şi de procedură, iar de specimene ca acesta e plină tagma practicienilor în insolvenţă… (sursa foto: thehimalayantimes.com)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



22 Mai 2017

Spune-ți opinia