Cunoscută la nivel local drept o societate care se ocupă de vânzarea şi verificarea apometrelor, TAGUS CONTOR ROMANIA SRL Balciu (CUI: 8122704) se prezenta pe site-ul propriu (acum nefuncţional) drept “o companie de top româno-portugheză prezentă pe piaţa din România încă din 1996, specializată în importul, fabricarea şi comercializarea întregii game de contoare de apă şi de energie termică”.

Evoluţia indicatorilor financiari din 2011-2015 arată că societatea cu sediul social în comuna Miroslava din judeţul Iaşi, dar care a avut puncte de lucru în mai multe localităţi din ţară, a cam ieşit din top, cifra de afaceri din 2015 coborând la cea mai mică valoare din ultimii 15 ani – 855.998 lei. În schimb, datoriile au rămas la un nivel ridicat, situaţie care a obligat TAGUS CONTOR ROMANIA SRL să se ceară în insolvenţă, la sfârşitul lunii noiembrie 2016, cu menţiunea că “există şanse reale ale reorganizării activităţii economice, astfel că intenţionează depunerea unui plan de reorganizare în scopul reinserţiei sale în circuitul economic”.

Abia pe 26 ianuarie 2017, judecătorul sindic Nicoleta Lenuţa ZAHARIA de la Tribunalul Iaşi a avut la dispoziţie toate elementele necesare pronunţării sentinţei în Dosarul nr.7712/99/2016 şi a decis deschiderea procedurii generale a insolvenţei, numind în funcţia de administrator judiciar provizoriu C.I.I. RAIHEL-ARNĂUTU IRINA. Termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă este 12 martie 2017, sarcină de care “a scăpat” OTP BANK, care formulase între timp cerere de deschidere a insolvenţei. Prima Adunare a Creditorilor va avea loc pe 4 aprilie 2017, ora 14:00, la punctul de lucru al administratorului judiciar (Iaşi, str.Sfantul Lazar nr.4, bl.Peneş Curcanul, tronson V, mezanin, camera 12).

Unul dintre creditorii importanţi este Fiscul, care – la 31 decembrie 2016, conform site-ului ANAF – avea de încasat suma de 626.270 lei, obligaţii restante defalcate astfel:

  • Bugetul de stat = 299.560 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 235.737 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 7.940 lei
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 83.033 lei

Asociat majoritar al societăţii ieşene este compania portugheză BRUNO JANZ-GESTAO E SERVICOS SA Lisabona, dar minoritarul Adrian AREŞTEANU (65 de ani) deţine funcţia de administrator. TAGUS CONTOR ROMANIA SRL mai deţine participaţii la o singură firmă în funcţiune – PRO ALGUS SRL Balciu (CUI: 13792727), dar aceasta nu a mai declarat activitate începând cu 2009 şi a fost declarată INACTIVĂ de către ANAF în 2011.

În Dosarul de insolvenţă nr.7712/99/2016, următorul termen de judecată este programat pe 4 mai 2017. (sursa foto: tendersontime.com)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



27 Februarie 2017

Spune-ți opinia