TECHNOSTEEL

Pe 17 iunie 2016, a fost declanşată “bomba anului” în economia ieşeană: societatea TECHNOSTEEL LBR SRL Iaşi (CUI: 15319440) s-a cerut în insolvenţă, recunoscând că este în incapacitate de plată, demers care, totuşi, a fost iniţiat după ce alţi câţiva creditori au solicitat aplicarea Legii 85/2014, unii invocând creanţe de valori impresionante.

Administratorul judiciar provizoriu desemnat în Dosarul nr.3696/99/2016, CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL (Adrian LOTREAN), avea obligaţia de a întocmi şi publica (în BPI) tabelul preliminar al creanţelor până cel târziu pe 23 septembrie 2016. Pentru că legea este facultativă pentru mare parte din practicienii în insolvenţă, tabelul a fost publicat cu 4 zile întârziere.

Masa credală acceptată din prima de CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL este de 94.789.884,11 lei, dar probabil că acest tabel va fi contestat de mai mulţi creditori, creanţele totale invocate de aceştia fiind mult mai mari, de 129.877.563,26 lei. O mare parte din suma respinsă se regăseşte în “caracatiţa” SAPICO-SABIN-BADOR, grupare (infracţională?) care se prezintă astfel:

  • Radu SABIN (59 de ani) din Oradea este asociat la TECHNOSTEEL LBR SRL Iaşi, cu 20% din capitalul social;
  • Maria SABIN (59 de ani, soţia lui Sabin) controlează SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL Oradea (CUI: 6617596), societate care a intrat în insolvenţă pe 4 iulie 2016 şi care, conform tabelului preliminar al creanţelor, are datorii de 117,54 milioane lei, din care aproape 50 milioane lei către cei doi SABIN!
  • SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL deţine BADOR SA Oradea (CUI: 67191).

Aceşti 4 creditori apar în tabelul preliminar de la TECHNOSTEEL LBR SRL Iaşi şi la majoritatea creanţelor există probleme care au determinat administratorul judiciar să respingă parţial sau integral unele sume. Culmea e că TECHNOSTEEL LBR SRL este şi creditor la SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL, figurând în tabelul preliminar cu o creanţă de 760.533 lei, deşi a solicitat să fie înscrisă cu suma de 6.799.412 lei.

Şi apropo de cele două insolvenţe: într-o vreme, nu se putea ca un administrator judiciar să reprezinte într-un dosar de insolvenţă şi creditorul, şi debitorul, o astfel de situaţie fiind considerată conflict de interese. Acum se poate pentru că unii practicieni în insolvenţă au recurs la o golănie: au înfiinţat aşa-zise filiale cu personalitate juridică distinctă şi participă în acelaşi dosar cu o filială la creditor şi cu altă filială la debitor. Aşa e şi aici: CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL este reprezentant (administratorul judiciar) pentru TECHNOSTEEL LBR, iar CITR FILIALA BIHOR SPRL pentru SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL!

Taxă de 200 lei pentru o creanţă (prescrisă) de 95 lei

Revenind la tabelul creditorilor societăţii ieşene, surprinde valoarea mică a restanţelor salariale – 44.856 lei (la un număr mediu de 200 de angajaţi), de 4,5 ori mai mică faţă de datoria către Primăria Iaşi (Direcţia Taxe şi Impozite). Hilară este prezenţa în tabel a creditorului AGENŢIA PENTRU AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI, care a invocat o creanţă de 95,20 lei, sumă pe care TECHNOSTEEL LBR SRL o datora de cel puţin 3 ani din moment ce a fost respinsă pentru că este prescrisă. Dacă agenţia (care se ocupă de sistemul SEAP) a mai plătit şi taxă de timbru, de 200 lei (unele instituţii ale statului sunt scutite), chiar a făcut o afacere!

Interesantă este şi situaţia ALEXIANA GROUP SRL Cacica (CUI: 12059923), societate care a solicitat insolvenţa companiei ieşene, după ce a umplut-o de respect, anunţându-şi colaboratorii că TECHNOSTEEL LBR SRL este o firmă neserioasă şi rău platnică. ALEXIANA GROUP SRL a solicitat înscrierea în tabel cu suma de 55.185,15 lei, numai că administratorul judiciar a ras 60% din sumă, considerînd că “reprezintă penalităţi calculate de creditoare fără ca acestea să fie prevăzute contractual”.

Administratorul judiciar “doarme în papuci”, dar remarcă posibile ilegalităţi

Tabelul preliminar al creanţelor prezintă 106 poziţii şi, chiar dacă masa credală este impresionantă, numărul creditorilor poate fi considerat mic. Spun asta pentru că CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL susţine într-un raport de activitate că a notificat 306 creditori. Totuşi, aceste afirmaţii trebuie luate cu rezerve pentru că “specialistul” care a întocmit raportul (Adrian LOTREANU) a lucrat pe un document/raport mai vechi, la care a schimbat nume şi cifre. Nu chiar pe toate, pentru că la un moment dat spune aşa:
“La data de 02.08.2016, adminstratorul judiciar a emis notificarea nr.13258 şi decizia nr.13260 cu privire la demararea şi efectuarea procedurii de inventarierea patrimoniului Ada Motors Company SRL, în conformitate cu pct.2, 6 şi 7″. ADA MOTORS SRL este o societate în faliment din Brăila, la care CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL este lichidator judiciar! NU are nicio legătură cu TECHNOSTEEL LBR.

Dacă presupunem că, totuşi, o mare parte din informaţiile prezentate în raport se referă la TECHNOSTEEL LBR SRL, merită remarcate două menţiuni care sugerează existenţa unor ilegalităţi în activitatea companiei ieşene:

  • “Au fost analizate plăţile efectuate anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, precum şi transferurile patrimoniale în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii de insolvenţă, identificându-se tranzacţii ce vor fi analizate în vederea stabilirii incidenţei prevederilor art. 117 – 118 din Legea nr. 85/2014″;
  • “În capitolul privitor la răspunderea organelor de conducere, prin raportare la prevederile art. 169 din Legea insolvenţei 85/2014, administratorul judiciar a arătat faptul că există fapte susceptibile de încadrare în faptele culpabile ce au determinat ajungerea în insolvenţă a debitoarei, dar că se impune angajarea unei persoane de specialitate pentru analiza în detaliu a aspectelor semnalate în raport şi refacerea evidenţelor contabile“.

Experienţa altor insolvenţe ne arată că multe astfel de acuzaţii iniţiale dispar pe parcursul derulării procedurii, mai ales dacă se acceptă onorariile solicitate de administratorul judiciar.

Pe lângă aceste posibile “inginerii financiare”, TECHNOSTEEL LBR SRL pare a se confrunta şi cu o dispută între asociaţi, aceştia nereuşind să desemneze un administrator special, deşi au participat toţi la AGA convocată special în acest scop. Această neînţelege a asociaţilor a fost rezolvată relativ simplu de administratorul judiciar, care a solicitat instanţei “ridicarea dreptului de administrare a societăţii şi acordarea administratorului judiciar a dreptului de administrare”. Cererea urmează să fie acceptată/respinsă de Tribunalul Iaşi pe 19 octombrie 2016. În aceeaşi zi, Curtea de Apel Iaşi urmează să soluţioneze şi un apel al debitoarei. (sursa foto: technosteel-lbr.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
TECHNOSTEEL LBR SRL- tabel preliminar al creanţelor

28 Septembrie 2016

1 Opinie până acum.

  1. josmafiotii says:

    CITR = o gasca de infractori, cu trecere la instante pentru ca sunt rude cgrad I si II cu persoane importante din sistemul de justitie . Alooooo!, DNA, DIICOT cand aveti de gand sa faceti putina lumina si intre smecherii astia de “practicieni” pe insolventa?

Spune-ți opinia