it-shirt-www

Societatea TEOVLAD COM SRL (CUI: 23958062) a fost înfiinţată la începutul anului 2008 de către Marian PÎRVA (43 de ani în prezent) şi Gabriela Alina ŞUŞANU (împlineşte 46 de ani luna aceasta), cu sediul social în localitatea Boroseşti, comuna Suteşti, judeţul Vâlcea. ŞUŞANU s-a retras din firmă în aprilie 2009, iar PÎRVA la începutul anului 2014. La ora actuală, capitalul social de 200.000 lei este deţinut de:

  • Cornelia IANCU (43 de ani) – 45%
  • Liviu-Claudiu IANCU (42 de ani) – 45%
  • George BUZICA (41 de ani) – 10%.

Sediul social a rămas în satul Boroşeşti, deşi doar PÎRVA avea domiciliul în această localitate.

Cu un punct de lucru în Bucureşti, dar în principal prin intermediul magazinului online it-shirt.ro, firma vâlceană a înregistrat în ultimii ani vânzări de peste un milion de euro, fără se mizeze foarte mult pe creditul comercial, astfel că datoriile totale la finalul anului trecut nu depăşeau 15% din cifra de afaceri. Demn de menţionat este şi faptul că toate exerciţiile financiare au fost încheiate cu profit, chiar dacă valoarea acestuia a fost mai mult simbolică.

În acest context, cererea de aplicare a Legii 85/2014, depusă la Tribunalul Vâlcea pe 9 mai 2015, a fost o mare surpriză, mai ales că firma a solicitat direct deschiderea procedurii simplificate. În documentaţia depusă la Dosarul nr. 1454/90/2016, debitoarea a susţinut că “este în stare de insolvenţă datorită insuficienţei fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, valoarea datoriilor fiind de 852.695 lei“.

teovlad-com-8-ani-2015-ww

În raportul privind cauzele insolvenţei, lichidatorul judiciar C.I.I. ARDELEANU IOAN încearcă să găsească explicaţii/scuze pentru decizia de intrare în faliment (desigur, fără ca administratorul să aibă vreo vină), dar sumele prezentate intăresc ideea că… “ceva e putred în Danemarca“!

Astfel, cifra de afaceri din primele 4 luni a fost de 1.459.105 lei, valoare care reprezintă mai puţin de o treime din vânzările anului 2015, dar trebuie reţinut faptul că, în acest domeniu de activitate, cei mai mulţi bani se încasează în ultimul trimestru din an (Black Friday, Moş Crăciun, Revelion). Deşi cheltuielile privind mărfurile au fost de 1.386.947 lei, iar cele cu personalul de 22.552 lei, TEOVLAD COM SRL a încheiat primele 4 luni cu pierderi de 570.968 lei, rezultat negativ cauzat de o ciudată componentă de “Alte cheltuieli de exploatare”, în valoare de 556.514 lei.

Tot în primele luni, stocurile au scăzut la 304.090 lei, de la 357.105 lei la 31 decembrie 2015, iar creanţele s-au redus la 146.982 lei (235.176 lei la finalul anului trecut). Aceste două evoluţii, plus diminuarea drastică a sumei din casă şi conturi, la 11.619 lei, faţă de 162.627 lei în urmă cu 4 luni, dau impresia unei retrageri premeditate.

Tabelul definitiv al creanţelor prezintă datorii totale de 789.673,06 lei, valoare mai mică decât cea consemnată la finalul anului trecut. Şi dacă se recuperează toate creanţele şi se vând mărfurile din stoc (ceea ce e foarte puţin probabil), tot rămâne o parte importantă din masa credală care nu va fi acoperită.

Chiar dacă magazinul online it-shirt.ro este momentan nefuncţional, înclin să cred că va fi repus în funcţiune, având o altă societate drept administrator/comerciant. De exemplu, TURBO DATA SRL Bucureşti (CUI: 23958062), firmă – deţinută şi administrată de Cornelia IANCU – care nu a avut angajaţi anii trecuţi, dar în ianuarie 2016 a devenit plătitoare de taxe şi impozite aferente salariaţilor şi… este plătitoare de TVA, deşi cifra de afaceri nu a ajuns nici măcar la 25.000 euro. (sursa foto: it-shirt.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
TEOVLAD COM SRL – tabel definitiv al creanţelor

 

13 Octombrie 2016

Spune-ți opinia