Deşi numele sugerează alt obict de activitate, societatea TEST AUTO SRL Bicaz (CUI: 14848958) se ocupă de fabricarea materialelor plastice în forme primare şi este deţinută de

  • Leonid POPOV (51 de ani) – 38%
  • Victor POPOV (39 de ani) – 38%
  • Angela SÎRCU (46 de ani) – 24%.

Cei doi POPOV au şi atribuţii de administrator.

Anul trecut, societatea din judeţul Neamţ a înregistrat un profit net simbolic, de 22.636 lei, şi o cifră de afaceri de 16,59 milioane lei, ceva mai mică faţă de anul anterior, dar demn de remarcat este faptul că datoriile totale au crescut la 16,33 milioane lei, de la 11,44 milioane lei la finalul anului 2013. Creanţele nu acoperă decât o mică parte a acestot datorii, cifrându-se la 2,93 milioane lei, dar surprinzător de mare este valoarea stocurilor – 10,51 milioane lei la 31 decembrie 2014.

TEST-AUTO-10-ani-600

La finalul lunii septembrie 2015, TEST AUTO SRL Bicaz se recunoaşte în incapacitate de plată şi depune o cerere de intrare în insolvenţă, acceptată de Tribunalul Neamţ (Dosar 2553/103/2015). În motivarea cererii, debitoarea a susţinut că are datorii scadente de 11.312.275,37 lei, că este în încetare de plăţi de mai mult de 60 de zile si că are posibilitatea de a se reorganiza pe baza unui plan de reorganizare.

În calitate de administrator judiciar provizoriu, cu un onorariu de 1.000 lei/lună, a fost numit EUROINSOLV SPRL (Camelia Monalisa LITEANU), practician care se mai ocupă, printre altele, şi de insolvenţa ASIRI INTERNATIONAL SRL, firma penalilor Gheorghe ASMARANDEI şi Gheorghe Augustus IRIMIA.

Creditorii TEST AUTO SRL Bicaz se pot înscrie la masa credală până la data de 10 noiembrie 2015, iar prima Adunare a Creditorilor este programată pentru data de 14 decembrie 2015, la sediul administratorului judiciar (Piatra Neamţ, str. Durăului nr.13).

 

3 Noiembrie 2015

Spune-ți opinia