totto-security

Înfiinţată în octombrie 2013 de Mihai-Alexandru GHIŢĂ (26 de ani în prezent) şi Costel MIHAI (29 de ani), societatea TOTTO SECURITY SRL Bucureşti (CUI: 32372495) nu a avut activitate până în vara anului 2015, când a fost preluată de Theodora Iuliana ALISTAR (41 de ani), în scopul transferării activităţii de pe ALISTAR SECURITY SRL Bucureşti (CUI: 24887130), firmă al cărei patron, Dan ALISTAR (împlineşte 53 de ani luna viitoare), fusese arestat preventiv la un moment dat, fiind acuzat (împreună cu alte 7 persoane) de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Noua firmă de pază a preluat nu numai activitatea şi o parte din angajaţi, ci şi obiceiurile proaste, în special cel de neonorare a obligaţiilor financiare către parteneri şi către bugetele de stat. Astfel s-a ajuns ca la finalul anului trecut, după doar 6-7 luni de activitate, firma să înregistreze datorii totale de 10,14 milioane lei, din care 4,86 milioane lei către bugetele de stat.

Datoriile de peste un milion de euro la bugetele de stat acumulate într-o perioadă atât de scurtă sugerează că firma încă nu a aflat conturile Fiscului şi, prin urmare, nu a virat niciun leu din taxele şi impozitele pe care trebuia să le plătească. Şi cum întotdeauna există loc de mai bine, aceste restanţe au urcat la 9,99 milioane lei după primele 6 luni din acest an.

Şi pentru că Legea 85/2014 a devenit un aliat de nădejde al ţeparilor gen ALISTAR sau TOTTO, deşi scopul iniţial al actului legislativ a fost altul, firma deţinută 93,02% de Theodora Iuliana ALISTAR şi administrată de Radu-Cristian ENE (41 de ani) s-a cerut în insolvenţă pe 29 august 2016. În documentaţia depusă la Dosarul nr.32012/3/2016 se precizează că “datoriile au cunoscut o creştere însemnată, astfel încât dacă la sfârşitul lunii decembrie 2015 acestea erau în cuantum de 10.143.266 lei, în luna iulie 2016 acestea au crescut cu jumătate, ajungând la suma de 14.129.988 lei“.

Creşterea se datorează, în principal, neachitării obligaţiilor către stat, aspect confirmat şi de menţiunea din cererea introductivă: “datoriile către bugetul de stat au cunoscut o creştere considerabilă, astfel dacă în luna decembrie 2015 datoriile erau în cuantum de 4.862.952 lei, în timp ce în luna iunie 2016 acestea au ajuns la suma de 9.993.427 lei“.

Nu numai în ceea ce priveşte datoriile, ci şi la capitolul (ne)profitabilitate se menţine trendul de anul trecut. Astfel, pentru cele 6-7 luni de activitate din 2015, TOTTO SECURITY SRL a raportat pierderi de 3.338.775 lei, iar pentru anul acesta ne lămureşte tot cererea introductivă: “Şi în ce priveşte rezultatul financiar, se poate observa o scădere dramatică, respectiv pentru iunie 2016 acesta era de -2.438.768 lei, în comparaţie cu iulie 2016, când a scăzut la -3.082.443 lei“.

Debitoarea susţine că “a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei în vederea reorganizării activităţii pe baza unui plan“, dar ce plan ar putea depune o firmă care nu a achitat (aproape) nimic la stat în primul an de activitate şi a acumulat pierderi de peste 6 milioane lei în cele 12-13 luni de activitate? Asta e doar o vrăjeală şi o modalitate (acceptată şi chiar încurajată de Legea 85) de a trage de timp şi de a mai desfăşura activitate fără plata taxelor o perioadă care poate dura de la câteva luni până la 2-3 ani.

Judecătorul sindic Oana SCUTELNICU de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitoarei pe 2 septembrie 2016 şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar practicianul FRACTAL INSOLVENŢĂ SPRL (Alexandru RUSU) a fost numit administrator judiciar provizoriu, “cu o remuneraţie de 2.500 lei din averea debitorului”.

Instanţa a stabilit data de 17 octombrie 2016 drept termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, iar prima şedinţă a Adunării creditorilor a fost programată pe 11 noiembrie 2016, ora 11:00, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, str. Dionisie Lupu nr.33, sector 2). Următorul termen de judecată în Dosarul nr.32012/3/2016 se va derula pe 25 noiembrie 2016. (Sursa foto: facebook.com)

CITIŢI ŞI:
ALISTAR SECURITY: doar un sfert dintre creditorii invitaţi au onorat masa credală; Fiscul are de recuperat 11 milioane lei

17 Septembrie 2016

Spune-ți opinia