Hidrocad

Înfiinţată în martie 2013 de Ioan TĂUTU şi Dumitru TUDOSE, societatea HIDROCAD ID SRL (CUI: 31354083) a înregistrat rezultate importante chiar din primul an de existenţă şi asta pentru că, de fapt, a preluat activitatea de pe T & P CONSTRUCT COM SRL Iaşi (CUI: 15615683), firmă aflată în prezent în faliment, cu o masă credală de 1,79 milioane lei. Această societate a intrat în insolvenţă pe 28 mai 2014 şi a trecut la faliment în martie 2015 la propunerea administratorului judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL, care a precizat că debitoarea nu i-a predat documentele prevăzute de lege.

Anul trecut, HIDROCAD ID SRL a înregistrat pierderi de 675.931 lei, la o cifră de afaceri de 4,59 milioane lei, iar la 31 decembrie 2015 înregistra datorii de 1,3 milioane lei şi creanţe de 352.674 lei, iar în casă şi conturi figura cu suma de 465.630 lei. Demn de menţionat este faptul că, în noiembrie 2015, Dumitru TUDOSE (împlineşte 58 de ani luna aceasta) a rămas unic asociat şi administrator, preluând şi părţile sociale de la partenerul de afaceri iniţial.

HIDROCAD-ID-3-ani-(2015)-ww

Pe 20 iulie 2016, HIDROCAD ID SRL a depus cerere de intrare în insolvenţă, menţionând că intenţionează să depună plan de reorganizare. După o amânare pronunţată pe 8 august 2016, judecătorul sindic Alexandru MIŢICĂ de la Tribunalul Iaşi a pronunţat sentinţa pe 23 august 2016 şi a dispus deschiderea procedurii generale de insollvenţă (Dosar nr.4435/99/2016).

La cererea debitoarei, în funcţia de administrator judiciar provizoriu a fost numit practicianul CONSULTANŢĂ REORGANIZARE LICHIDARE SPRL Iaşi (Ioana Irina MOISESCU), iar data de 8 octombrie 2016 a fost stabilită drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost programată pe 1 noiembrie 2016, ora 14:00, la sediul administratorului judiciar (Iaşi, str.Anastasie Panu nr.27, bl.Moldova 3, et.2, ap.6). (sursa foto: hyderabadwater.gov.in)

 

6 Septembrie 2016

Spune-ți opinia