Traian-Basescu

Fostul preşedinte al României, TRAIAN BĂSESCU, a ajuns senator, motiv pentru care este obligat să depună declaraţii de avere şi de interese. Deşi a mai depus astfel de documente în amarul de ani în care a fost şef la Cotroceni, declaraţia de avere din 17 ianuarie 2017 este completată aiurea la categoria “venitul anual încasat”, pensionarul BĂSESCU raportându-se la alte perioade decât anul fiscal anterior, aşa cum era normal.

Interesant este faptul că în calitate de pensionar a încasat venituri mai mari decât cele din perioada în care a fost şef al statului. Conform declaraţiei de avere din 2014, Traian BĂSESCU a încasat în acel an, de la Administraţia Prezidenţială, suma de 69.957 lei, adică sub 6.000 lei/lună. În perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2017 (25 de luni, dacă nu cumva 24, nu e foarte clar), BĂSESCU a primit indemnizaţie de fost preşedinte în valoare totală de 242.856 lei, adică aproape 10.000 lei/lună. La asta s-a mai adăugat şi pensia de 74.526 lei (pentru aceeaşi perioadă).

Anul trecut, familia Maria şi Traian BĂSESCU a vândut apartamentul din Constanţa, aşa că a mai pus la teşcherea 38.000 de euro. Dacă mai luăm în calcul dobânda de 4.861 dolari SUA şi dividendele de 21.727 lei (sume aferente anilor 2015-2015), rezultă că… pensionarul BĂSESCU poate concura cu succes alţi foşti nomenclaturişti/securişti la capitolul venituri.

Chiar dacă deja v-am enervat cu astfel de sume, mai menţionez faptul că fostul şef al statului a mai primit de la fiica Ioana suma de 565.000 lei, în iulie 2015, chipurile o rambursare a unui împrumut din aprilie 2014… deşi parcă ne spusese că el s-a împrumutat pentru moşia de la Nana, dar pe numele fetei, că el nu era eligibil pentru bancă! La câte prostii ne-a spus în anii de mandat(e), mai contează una?!

Cu banii returnaţi de fiica cea mare, Traian BĂSESCU s-a înfipt la BCR şi a constituit un depozit pe doi ani în valoare de 282.500 lei, încă unul de 60.000 euro, iar peste un an a mai făcut un depozit (pe un an) de 350.000 lei. Curios este faptul că în declaraţia de avere nu sunt menţionate – nici ca active, nici ca plasamente – obligaţiunile/titlurile de stat, dar acestea sunt trecute în declaraţia de interese din 17 ianuarie 2017, iar valoarea lor este de 36.000 USD şi 101.692 lei.

Cam aşa arată averea şi veniturile unui individ care, după Revoluţie, a lucrat numai la stat. Asta în condiţiile în care doamna Maria BĂSESCU nu a apărut menţionată cu venituri în declaraţiile depuse de-a lungul anilor şi nici nu există indicii că ar fi fost angajată vreodată. (sursa foto: ziuanews.ro)

DOCUMENTE ATAŞATE:
TRAIAN BĂSESCU – declaraţie de avere (17.01.2017)

TRAIAN BĂSESCU – declaraţie de interese (17.01.2017)

 

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact

 

23 Ianuarie 2017

Spune-ți opinia