basculante

TRANS BITUM SRL Oradea (CUI: 12144298) a intrat în insolvenţă la data de 7 octombrie 2015 (Dosar 3360/111/2015, Tribunalul Bihor), invocând faptul că “la data de 31.06.2015, avea datorii scadente în cuantum de 65.337.270,33 lei, iar disponibilităţile băneşti nu erau suficiente pentru acoperirea datoriilor”. În raportul privind cauzele insolvenţei, administratorul judiciar GLOBAL MONEY RECOVERY SPRL (Oana ŢIRIL) susţine că, la 31 august 2015, datoriile erau de numai 53.687.611 lei şi urmau un trend descrescător.

 Tabelul preliminar al creditorilor recent publicat în BPI prezintă o masă credală fabuloasă, de 215,25 milioane lei, de 4 ori mai mare decât totalul datoriilor la 31 august 2015. O principală cauză a apariţiei acestei sume colosale este înscrierea în tabel a mai multor firme (din cadrul grupului) care au calitatea de garanţi, dar chiar şi excluderea acestora nu duce la un total al datoriilor apropiat de cel vehiculat de administratorul judiciar în raportul menţionat.

Astfel, BCR are de recuperat 40,17 milioane lei, cu menţiunea că GLOBAL MONEY RECOVERY SPRL se îndoieşte de valoarea garanţiilor deţinute de bancă, motiv pentru care a precizat că “suma de 24.677.318,58 lei este înscrisă sub condiţie, cu posibilitatea modificării acesteia în situaţia în care valorile de piaţă ale bunurilor garantate ale debitoarei vor suferi modificări urmare a emiterii unor noi rapoarte de evaluare”.

Un alt creditor cu greutate este MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL Cluj-Napoca (CUI: 7745470), care are de recuperat 13,85 milioane lei. Şi astfel, numai din aceste două creanţe rezultă datorii de 54 milioane lei.

Surprinzător, ANAF deţine o creanţă de numai 1,05 milioane lei, dar totalul creanţelor bugetare depăşeşte 2,36 milioane lei, ceilalţi “sponsori” de seamă fiind CJ Sălaj – 755.737,85 lei şi Primăria Comunei IP – 492.820 lei. O valoare relativ mare se înregistrează şi la creanţele salariale – 413.016 lei, dar este vorba despre 275 de angajaţi, ceea ce înseamnă că restanţele reprezintă salariul pe o lună.

Firmele din cadrul grupului sunt înscrise în tabel cu următoarele sume:

  • AUTOVEST TRANS SRL (CUI: 9391298) – 30.147.519,26 lei
  • DRUMURI SI PODURI SĂLAJ SA (CUI: 10923364) – 32.627.885,66 lei
  • TRANS BITUM KFT (Ungaria) – 45.968.792,41 lei
  • TIMCAVE CONSTRUCT SA (CUI: 11108572) – 45.200.024,16 lei.

Administratorul judiciar susţine varianta reorganizării judiciare, prezentând într-o lumină pozitivă evoluţia firmei, deşi indicatorii la 31 august 2015 îl contrazic: cifră de afaceri de numai 43,49 milioane lei (faţă de 128 milioane lei în întreg anul 2014) şi pierderi de 3,27 milioane lei. La aceeaşi dată, creanţele deţinute de TRANS BITUM SRL se ridicau la 68,91 milioane lei (faţă de 75,77 milioane lei la finalul anului trecut), dar GLOBAL MONEY RECOVERY SPRL atrage atenţia că există “creanţe incerte de valoare ridicată, creanţe ale unor debitori aflaţi în diferite stadii ale procedurii insolvenţei”. Valoarea acestor creanţe incerte este aproximată la 10 milioane lei, aproape jumătate din această sumă (4,66 milioane lei) fiind datorată de ROMSTRADE SRL (Nelu Iordache) din anul 2011!

La tabelul preliminar al creditorilor au apărut deja 10 contestaţii, pentru care încă nu a fost stabilit un termen de judecată. Prima Adunare a Creditorilor a fost convocată pe 27 noiembrie 2015, ora 10:00, numai că abia în acea zi a fost publicat tabelul preliminar al creanţelor. Sigur după ora 10, că la Registrul Comerţului (instituţia care se ocupă de BPI) nu se lucrează atât de matinal! Cum nu a fost publicată o altă convocare, probabil Adunarea Creditorilor s-a desfăşurat în acea zi, punând astfel în discuţie respectarea art.110 alin 3 din Legea 85/2014, care spune: “Tabelul preliminar de creanţe va fi, totodată, publicat în BPI. După publicare, creditorii înscrişi în tabelul preliminar de creanţe pot participa la adunările creditorilor”. (sursa foto: transbitumip.ro)

Document ataşat:

TRANS BITUM SRL – tabel preliminar al creanţelor

 

 CITIŢI ŞI:

TRANS BITUM: “regele” este condamnat, “regina” a cerut protecţia Legii 85

 

 

8 Decembrie 2015

Spune-ți opinia