Înfiinţată în anul 1999, cu sediul la Iaşi, societatea TRANSBORDARE VAGOANE MARFA “C.F.R. T.V.M.” SA a fost privatizată în 2003 şi a devenit TRANSBORDARE VAGOANE MARFA G.F.R.-T.V.M. SA, iar în prezent se numeşte TRANSBORDARE VAGOANE MARFA SA (CUI: 11624123), sediul social fiind mutat în Bucureşti încă din 2005.

După 12 ani de la privatizare, procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că ceva nu a fost în regulă şi i-au trimis în judecată pe Gruia STOICA (foto, 49 de ani), patronul GRUP FEROVIAR ROMAN SA (CUI: 14256514), compania care a preluat pachetul majoritar de acţiuni, pe Vasile DIDILĂ (fratele din partea mamei al lui Gruia STOICA) şi pe Vasile RĂDUCAN (tatăl lui Gruia STOICA. Acuzaţiile sunt de evaziune fiscală şi spălare de bani, iar prejudiciul adus bugetului statului a fost estimat la 8,8 milioane lei (detalii AICI).

Acum, după aproape doi ani de la acest anunţ al procurorilor şi o mulţime de termene în dosarul respectiv, TRANSBORDARE VAGOANE MARFA SA a solicitat protecţia Legii 85/2014. Cererea de intrare în insolvenţă a fost depusă pe 9 august 2017 şi a fost admisă tocmai pe 18 septembrie 2017… că doar prevederile legii sunt facultative la Tribunalul Bucureşti (şi nu numai acolo).

În documentaţia depusă la Dosarul 30709/3/2017, debitoarea a precizat că “este în incapacitate de a face plata la termen a datoriilor curente datorită insuficienţei fondurilor băneşti din patrimoniu”, iar “pasivul societăţii este de 2.248.891,84 USD“. Pasivul menţionat în cererea introductivă surprinde atât pentru că este exprimat în dolari americani, dar mai ales pentru că depăşeşte de câteva ori suma din bilanţul pe anul trecut.

Judecătorul sindic care se ocupă de acest dosar, Alexandra-Luiza BÂREA-BREZAE, a numit în funcţia de administrator judiciar provizoriu practicianul CARDUELIS CONSULTING IPURL (Elena HUIDEŞ) şi a stabilit data de 3 noiembrie 2017 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Instanţa a mai fixat data de 4 decembrie 2017 pentru prima Adunare a Creditorilor, dar notificarea publicată de administratorul judiciar nu pomeneşte nimic de această întrunire.

La ora actuală, ERWKAT SA (CUI: 14464299), fosta GRAMPET SERVICE SA, deţine 96,1975% din capitalul social al societăţii TRANSBORDARE VAGOANE MARFA SA, în timp ce CFR MARFA SA (CUI: 11054537) a rămas cu un pachet de 15.210 acţiuni (3,8025%). În aprilie 2017, AGA a decis vânzarea a trei autoturisme, tranzacţie care, fiind efectuată cu mai puţin de 6 luni înainte de intrarea în insolvenţă, ar putea să suscite atenţia administratorului judiciar.

Judecătorul sindic s-a gândit că nu e nicio grabă cu această insolvenţă, aşa că a stabilit următorul termen de judecată în Dosarul nr.30709/3/2017 tocmai pe 15 ianuarie 2018. (sursa foto: national.ro)



6 Octombrie 2017

Spune-ți opinia