PRIMA BROADCASTING GROUP SRL Bucureşti (CUI 4747298), societatea care deţine licenţa pentru postul PRIMA TV (mai nou şi licenţa audio pentru RADIO M PLUS), s-a cerut în insolvenţă la data de 6 august 2015 (Dosarul 29419/3/2015), în încercarea de a bloca executările silite solicitate de creditori.

Instanţa care judecă această cauză, Tribunalul Bucureşti, ignoră prevederile Legii 85/2014 – care, la art.65(10) spune: “cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor” – şi programează primul termen de judecată tocmai pe 3 septembrie 2015.

Tot pe 6 august 2015, PRIMA BROADCASTING GROUP SRL depune la acelaşi Tribunal Bucureşti “cerere de suspendare provizorie a executărilor silite” (Dosarul 29496/3/2015). Şi, culmea!, instanţa se pronunţă pe 13 august: “dispune suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitoarei SC PRIMA BROADCASTING GROUP SRL până la pronunţarea hotărârii cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitoare”. Altfel spus, în loc să judece cererea de insolvenţă care ar fi lămurit situaţia şi, astfel, s-ar fi respectat şi legea, Tribunalul Bucureşti tratează cu prioritate o “cerere auxiliară”.

Mai mult, această admitere a cererii de suspendare a executărilor silite este cel puţin forţată, dacă nu cumva chiar abuzivă. Codul Insolvenţei (Legea 85/20014) precizează la art.75(1): “de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului”. Este adevărat, la art.65(11) se menţionează: “după depunerea cererii de deschidere a procedurii, în cazuri urgente, care ar pune în pericol activele debitorului, judecătorul-sindic poate dispune de urgenţă, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului până la pronunţarea hotărârii cu privire la respectiva cerere”. Chiar dacă acesta este articolul invocat de instanţă şi, într-adevăr, avem de-a face cu un “caz urgent”, de ce nu s-a judecat cererea de deschidere a insolvenţei în regim de urgenţă? Aşa cum prevede legea!

Şi pentru ca circul să fie complet, tot pe 13 august 2015, tot Tribunalul Bucureşti se pronunţă şi în Dosarul 20799/3/2015, deschis de creditorul GRIG CHIROIU MEDIA COMPANY SRL, şi decide: “admite cererea precizată. Obligă debitoarea (PRIMA BROADCASTING GROUP SRL – n.r.) să plătească în termen de 30 zile de la comunicarea ordonanţei de plată, suma de 266.066,62 lei, reprezentând debit restant aferent facturii nr. 201504/24.04.2015″.

Această inevitabilă insolvenţă a societăţii PRIMA BROADCASTING GROUP SRL vine după un an încheiat cu profit de peste 10 milioane lei, dar după alţi 7 încheiaţi cu pierderi impresionante. Totuşi, la finalul anului 2014, nivelul datoriilor ajunsese aproape de minimul ultimilor 10 ani, în scădere consistentă faţă de 2013. Reducerea numărului de angajaţi la aproape jumătate în numai un an a dus, cu siguranţă, la scăderea cheltuielilor, numai că această “restructurare” drastică s-a repercutat şi asupra cifrei de afaceri, cea mai mică din ultimii 10 ani. Interesant este faptul că PRIMA BROADCASTING GROUP SRL figurează cu datorii relativ mici la bugetele de stat (630.247 lei la 30 iunie 2015, conform site-ului ANAF), iar faptul că acestea nu includ dobânzi şi penalităţi sugerează că sunt recente, poate chiar numai cele curente.
PRIMA-TV-600
Din păcate pentru firma care gestionează televiziunea, creditorii şi-au cam pierdut răbdarea, iar dispariţia unor vedete sau emisiuni are drept cauză tocmai neonorarea angajamentelor financiare. Un alt creditor “foarte supărat” pe PRIMA BROADCASTING GROUP SRL este OMV PETROM MARKETING SRL, care a depus cerere de deschidere a insolvenţei pe 29 iulie 2015 (Dosar 28404/3/2015). Instanţa, în mărinimia ei, a fixat primul termen de judecată pe 12 noiembrie. Anul acesta!  Noroc că, între timp, societatea controlată de Cristian Ionel BURCI a ajuns la concluzia că se poate trăi/emite şi în insolvenţă. O demonstrează REALITATEA TV, care luna viitoare aniversează 4 ani de insolvenţă.

16 August 2015

Spune-ți opinia