Deschis pe 26 noiembrie 2015, Dosarul de insolvenţă nr.2476/89/2015 al societăţii COMCEREAL SA Vaslui (CUI: 8208253) a fost tergiversat de Tribunalul Vaslui până pe 18 octombrie 2016, dată la care a fost trimis la Tribunalul Iaşi, ca urmare a unei cereri de strămutare, aprobată de Curtea de Apel Iaşi pe 4 octombrie 2016 (detalii AICI).

Nici instanţa ieşeană nu pare interesată de soarta sutelor de creditori şi arendatori de care şi-a bătut joc societatea vasluiană în timpul managementului Adrian PORUMBOIU şi după ce chipurile acesta a vândut afacerea. Dacă la primul termen, din 25 ianuarie 2017, amânarea a fost “pentru timbrarea declaraţiei de creanţă“, ieri, 8 martie 2017, instanţa a inventat un alt motiv ridicol: “amână cauza la 17.05.2017 pentru refacerea procedurilor de citare cu unii creditori“.

Astfel, se vede treaba că strămutarea nu a reprezentat o soluţie pentru urgentarea judecării cauzei, ci o şmecherie pentru a amâna deschiderea procedurii. O învârteală asemănătoare se înregistrează şi în cazul debitoarei ULEROM SA Vaslui (CUI: 15242193), altă catastrofă din Grupul Racova. Dosarul de insolvenţă nr.927/89/2016, deschis la 29 aprilie 2016, la Tribunalul Vaslui, a fost mutat – după 4 amânări – la instanţa din Iaşi, ca urmare a strămutării Dosarului COMCEREAL!




La Iaşi, dosarul a primit alt număr (6613/99/2016), iar la primul termen, din 8 februarie 2017, s-a decis o amânare “pentru a se cita părţile lipsă cu menţiunea de a răspunde faţă de excepţia invocată din oficiu a necompetenţei teritoriale a instanţei“. Altfel spus, Tribunalul Vaslui l-a expediat la Iaşi pe motiv de “necompetenţă materială de soluţionare a cauzei, invocată din oficiu de instanţă”, iar Tribunalul Iaşi se întreabă dacă nu cumva trebuie retrimis la Vaslui… tot pe bază de necompetenţă teritorială!

Între timp, datoriile la stat înregistrate de ULEROM SA (la finalul anului trecut) au sărit de 10 milioane lei, dar nu reprezintă mare lucru din moment ce datoriile totale din bilanţul anului 2015 se ridicau la 265,64 milioane lei, iar capitalurile proprii aveau o valoare negativă impresionantă, de -122,51 milioane lei.

În ceea ce priveşte arendatorii care au câştigat în prima instanţă procesele pentru rezilierea contractelor de arendă, situaţia s-a complicat deoarece COMCEREAL a atacat sentinţele cu apel, dosarele respective urmând să fie judecate de Tribunalul Vaslui, instanţă care pare a fi subordonată Grupului Racova. Totuşi, merită menţionat Dosarul nr.2546/333/2015, care nu face parte din “valul de anul trecut” şi care a ajuns la final, Tribunalul Vaslui admiţând săptămâna trecută apelul formulat de două reclamante: “Dispune rezilierea Contractului de arendă înregistrat la Consiliul Local al Comunei Codăeşti sub nr.937/09.11.2012, încheiat de părţi”. Sentinţa este definitivă şi chiar va fi interesat de urmărit ce se va întâmpla cu terenul celor două persoane, pentru că societatea vasluiană nu prea mai are cum să blocheze restituirea terenului arendat şi… ar fi frumos să fie în mijlocul unei exploataţii de sute de hectare! (sursa foto: invaslui.ro)

CITIŢI ŞI:
Primul faliment din Grupul RACOVA, înfiinţat de ADRIAN PORUMBOIU; megadatornicul COMCEREAL a fost desemnat administrator special!

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



9 Martie 2017

5 Opinii până acum.

  1. Dumitriu Costica says:

    Buna ziua,
    Ma numar printer fraieriti de catre Comcereal Vaslui.
    Nu mi s-a dat arenda pe anii 2013-2014,2014-2015, 2015-2016 in total 5290
    lei.Mai exista vreo sansa fara sa-i dau in judecata ?
    cu stima C.Dumitriu.

    • SUPERVIZOR.ro says:

      Domnul PORUMBOIU se lauda ieri ca ” timp de mai bine de 16 ani cât am fost proprietar la comcereal am avut o relație excelenta cu proprietarii de terenuri care şi-au primit drepturile cuvenite la timp”:
      https://www.facebook.com/Supervizor.ro/posts/1818405858484874?pnref=story

      Vad ca Dumneavoastra aveti de recuperat bani din perioada in care mai era patron.

      Puteti sa actionati COMCEREAL in instanta, nu exista niciun impediment. Si chiar e indicat, pentru ca datoriile respective se prescriu la un moment dat.

  2. Porumboiu Adrian says:

    Regret faptul ca insistați sa dezinformați! De mai bine de doi ani și jumătate am vândut acțiunile pe care le dețineam la Comcereal.Faptul ca noul proprietar nu și-a respectat obligațiile contractuale și mai ales ca încă am garanții personale acolo nu înseamnă ca as avea vreo culpa.In plus pentru o informare corecta timp de mai bine de 16 ani cât am fost proprietar la Comcereal am avut o relație excelenta cu proprietarii de terenuri care și-au primit drepturile cuvenite la timp.Acest lucru se poate verifica f.usor.Pentru claritate tranzacția efectuată a avut ca scop principal evitarea intrării in insolventa!

  3. Porumboiu Adrian says:

    Pt. Dl. C.Dumitriu și pt autorul articolului: 1) Nu ma laud, ci este o realitate. 2) Referitor afirmațiile dlui. Dumitriu va comunic ca pt anii agricoli menționați obligatia de plata a arendei nu-mi revenea mie deoarece nu mai eram acționar.

Spune-ți opinia