Claudiu-Iorga PALAZ este preşedintele PMP Constanţa şi a fost prefect al judeţului Constanţa în perioada 2009-2012. Deşi se poate deduce că, prin înscrierea în Partidul Mişcarea Populară, Palaz s-a despărţit definitiv de Partidul Democrat Popular, o iniţiativă recentă sugerează că fostul prefect a rămas cu PDL în suflet. Sau vrea să le facă o surpriză foştilor colegi!

Pe 4 aprilie 2015, Claudiu-Iorga Palaz a depus la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) o cerere pentru înregistrarea mărcii PDL. De remarcat este faptul că Palaz a avut tupeul să solicite înregistrarea unei mărci combinate – care include atât denumirea PDL, cât şi o siglă foarte apropiată de cea clasică (cu trandafirul) a partidului. Difereră puţin forma trandafirului şi amplasarea (pe mijloc, la varianta clasică fiind “pe stânga”).

Deşi pare hazardat şi cu siguranţă lipsit de onestitate (politică), demersul lui Palaz are ceva şanse de reuşită, din două motive:

1. Partidul Democrat Liberal NU a înregistrat la OSIM marca PDL sau vreo siglă.
2. Prin fuziunea cu Partidul Naţional Liberal, PDL dispare din punct de vedere juridic. Prin urmare, nu va putea depune opoziţie la cererea lui Palaz.

PDL poate fi considerată o marcă notorie, iar cererea lui Palaz este cu rea-credinţă, cu siguranţă. Dar ţinând cont de modul de lucru discreţionar de la OSIM, nu ar fi mare lucru ca şeful PMP Constanţă să obţină marca PDL înainte de alegerile locale din 2016. Mai ales că individul nu e chiar începător în relaţia cu OSIM, având în portofoliu mărcile “Dobrogea nouă – Pentru tine – cotidian de opinie şi informaţie“, “Claudiu Iorga Palaz – Perfect pentru tine!” şi “Claudiu Iorga Palaz – Prefect pentru tine!”.

Ce urmăreşte Palaz prin înregistrarea acestei mărci e greu de intuit, dar foarte probabil nu şi-a propus să aibă în vitrină un certificat de marcă, în amintirea frumoaselor vremuri de odinioară!

marca-PDL

20 Aprilie 2015

Spune-ți opinia