Judecătorul sindic Adina ALEXANDRU de la Tribunalul Vaslui “îşi face de cap”! După ce în ianuarie 2018 a trimis în insolvenţă societăţile R-AGRO FĂLCIU SA (CUI: 14812105) şi AGROCOMPLEX BÎRLAD SA (CUI: 2808054), săptămâna trecută “a pus cu botu’ pe labe” o altă catastrofă din Grupul RACOVA, societatea ULEROM SA Vaslui (CUI: 15242193).

Mai exact, pe 20 martie 2018, Adina ALEXANDRU a pronunţat sentinţa în dosarul deschis în aprilie 2016 şi care a fost plimbat de la Tribunalul Vaslui la Tribunalul Iaşi şi retur… tocmai în ideea de a se tergiversa deschiderea procedurii de insolvenţă.

Sentinţa completă o găsiţi ataşată la acest articol, dar merită menţionaţi creditorii ale căror cereri au fost admise… şi mai ales sumele pe care aceştia le revendică:

  • AGRIUM AGRIPORT ROMANIA SA – 10.279.679,73 lei
  • TRANSOIL ENTERPRISE HOLDING SARL – 3.244.434,91 euro şi 21.264.793,78 USD
  • HERON GP SRL – 172.841.503,28 lei
  • GLENCORE GRAIN B.V. – 8.386.145,65 lei
  • STRUNGARIU & CO RIGAMS LM SNC Iaşi – 784.417,75 lei
  • FLOAREA INTERNATIONAL SRL – 1.597.368,01 lei
  • TOTTO SECURITY SRL (prin administrator judiciar) – 124.145,70 lei
  • COMPREST SA – 1.798.005,90 lei

După cum se precizează în sentinţă, debitoarea ULEROM SA a contestat numai creanţa invocată de STRUNGARIU & CO RIGAMS LM SNC (CUI: 6856089) – firmă din Iaşi care livrează fel de fel de produse către instituţii publice şi societăţi de stat (inclusiv sare pentru deszăpezire)… deşi aparent este doar o crâşmă modestă din “dulcele târg”. Societatea în Nume Colectiv STRUNGARIU & CO RIGAMS LM a susţinut în documentaţia depusă la dosar că debitoarea nu a respectat integral un contract din 31.03.2014 prin care trebuia să livreze creditoarei mai multe cantităţi de ulei. Demn de menţionat este faptul că STRUNGARIU & CO RIGAMS LM SNC figurează şi pe lista creditorilor care au solicitat insolvenţa COMCEREAL SA.

În cadrul procedurii generale de insolvenţă, atribuţiile de administrator judiciar provizoriu vor fi îndeplinite de ROVIGO SPRL, practician propus de HERON GP SPRL (“omul lui Adrian PORUMBOIU“)… şi care se ocupă şi de insolvenţa MOPAN SA Vaslui (CUI: 3177520).

Instanţa a mai stabilit data de 25 aprilie 2018 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 10 mai 2018, la sediul administratorului judiciar.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.927/89/2016, împotriva debitoarei ULEROM SA Vaslui, este programat pe 12 iunie 2018. (sursa foto: chronicle.co.zw)

DOCUMENT ATAŞAT:
ULEROM SA – Sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală



27 Martie 2018

2 Opinii până acum.

  1. Pietrosu Pleșuv says:

    Uleiul e unul din acele produse biblice?…

Spune-ți opinia