UNISAT ENERGY SRL Bucureşti (CUI: 28632503) a fost înfiinţată în iunie 2011 de către Mihai NISTOR (60 de ani în prezent) şi în anul respectiv (de fapt, vreo 6 luni şi jumătate) a înregistrat o cifră de afaceri de 10,99 milioane lei cu un singur angajat, ceea ce sugerează că, de fapt, a preluat o afacere care s-a derulat pe o altă firmă.

În 2015, societatea a ajuns la o cifră de afaceri de 16,37 milioane lei, dar a încheiat exerciţiul financiar cu pierderi de 2,11 milioane lei şi cu datorii de 6,9 milioane lei, aproape duble faţă de anul anterior. Pe 28 aprilie 2016 a apărut prima cerere de deschidere a insolvenţei împotriva UNISAT ENERGY SRL, dar a fost nevoie de 10 luni şi jumătate pentru ca judecătorul sindic să dispună deschiderea procedurii generale.

C.I.I. DURĂ SERGIU IONICĂ (din Piteşti!) a fost desemnat administrator judiciar provizoriu, iar data de 28 aprilie 2017 a fost stabilită drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se desfăşoare pe 26 mai 2017, ora 14:00, la o adresă din Piteşti (str. Victoriei nr.17, corp C1, camera 4), sediul administratorului judiciar fiind la DURĂ acasă.

În ceea ce priveşte judecătorul sindic (deocamdată nu ştiu cine este, Tribunalul Bucureşti nu a catadicsit să publice sentinţa în BPI), acesta deja şi-a făcut planurile pentru următoarele luni şi Dosarul nr.16328/3/2016, de insolvenţă al companiei UNISAT ENERGY SRL, nu intră în planificările lui, următorul termen de judecată fiind programat tocmai pe 6 septembrie 2017!

Sergiu Ionică DURĂ a publicat raportul privind cauze insolvenţei, demers care merită apreciat. În schimb, halul în care arată documentul respectiv nu prea e de lăudat – aduce a compunere mai lungă a unui elev de gimnaziu cu ceva talent de narator, dar cu multe absenţe de la şcoală!

Dincolo de aspectul literar al “operei”, demn de remarcat este faptul că administratorul judiciar analizează indicatorii financiari din 2014 şi 2015! Deşi vorbeşte de o firmă ajunsă în insolvenţă, DURĂ ne povesteşte că “societatea a avut o evoluţie bună, în sensul că lucrările efectuate erau de mare valoare si de mare anvergură” sau că “în anul 2014 s-au deschis 3 fronturi majore de lucrări cu volum mare de activitate”.

Dubios este faptul acest document precizează că “Numărul de personal direct angajat a fluctuat în funcţie de necesităţile proiectelor, ajungând să depăşească 110 persoane în anul 2015“! Datele oficiale arată un număr (mediu) de 29 de angajaţi şi oricum ar fi făcută media nu prea poate ieşi atât de mică dacă firma a avut 110 angajaţi. Sau poate are legătură cu munca la negru, aspect semnalat de presa din Slobozia în aprilie 2015 şi care ar fi făcut obiectul unui dosar penal (detalii AICI).

Chiar dacă obiectivul urmărit de DURĂ a fost de a justifica problemele financiare de la UNISAT ENERGY SRL, aspectele relatate în raportul menţionat sunt deosebit de interesante pentru că arată ce probleme apar la lucrările “de mare anvengură”… chiar şi atunci când este vorba de proiecte cu finanţare europeană. Cu finanţare europeană pierdută, desigur! Menţionez doar 3 din situaţiile prezentate în raport, cu menţiunea că ultima este fabuloasă:

  • societatea s-a confruntat cu un proiect incomplet ce nu a avut la bază un studiu geotehnic şi a descoperit un teren de fundare cu infiltraţii de apă marină – proiectul este amplasat la o distanţă de 80 m faţă de Marea Neagră;
  • cheltuieli neprevăzute provocate de surparea malurilor şi invazii de ape freatice care au întârziat realizarea la timp a radierului general şi turnarea pereţilor monolitici ai clădirii;
  • în anul 2016 ca urmare a alegerilor locale a avut loc o schimbare aproape totală a personalului din cadrul Primăriei Municipiului Slobozia implicat în decizii manageriale. Proiectul a mai fost blocat temporar şi din cauza arestării preventive a managerului firmei de consultanţă si a dispariţiei din şantier a firmei de dirigenţie care avea obligaţia semnării şi verificării situaţiilor de lucrări.

Cam aşa “se distreză” constructorii din România… pe banii altora, desigur. Ştiu, nu e bine să generalizăm, dar nici nu pot să cred că UNISAT ENERGY SRL este o excepţie… (sursa foto: independentonline.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
UNISAT ENERGY SRL – raport privind cauzele insolvenţei

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



26 Aprilie 2017

Spune-ți opinia