Criza economică începută prin 2008 şi perspicacitatea unora de a folosi Legea 85/2006 doar pentru îngroparea unor firme au condus la creşterea explozivă a numărului de insolvenţe, situaţie care a necesitat înmulţirea “peste noapte” a practicienilor în insolvenţă. După cum spune UNPIR pe site-ul propriu, “numărul practicienilor în insolvenţă din România se apropie de 4.000“, care sunt organizaţi în cabinete individuale de insolvenţă şi societăţi civile profesionale cu personalitate juridică, “acestea din urmă fiind în prezent în număr de circa 700“.

Au ajuns practicieni în insolvenţă “la apelul bocancilor” o mulţime de avocaţi cunoscuţi doar de vecinii din bloc (eventual pentru scandaluri sau beţii) şi foarte mulţi absolvenţi de ASE, FEAA sau alte facultăţi economice… care nu au mai prins loc la Carrefour sau Kaufland. Şi pentru că nu înţeleg, nu respectă sau chiar nu cunosc prevederile Legii insolvenţei, prestaţiile acestor practicieni sunt jalnice. Cine are curiozitatea sau obligaţia (de serviciu) de a parcurge, chiar şi pe diagonală, câteva BPI-uri… se îngrozeşte. Noroc că, de obicei, judecătorii sindici cunosc valoarea practicianului din faţa lor şi analizează cu mai multă atenţie documentele depuse la dosar… de cei cu mai puţină experienţă (să fiu amabil cu ei… măcar la finalul introducerii).

Societatea ieşeană MOLDOFOREST SA (CUI: 1965840) a intrat în insolvenţă la data de 6 noiembrie 2012, ca urmare a cererii depuse de creditorul Constantin BORDEANU, care avea de recuperat suma de 81.897 lei, conform unei sentinţe din 2010 a Tribunalului Iaşi. De la bun început, CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL Iaşi (asociat coordonator Laura CHITICARIU) a fost desemnat administrator judiciar, în timp ce Roxana BARBIR se ocupă de acest dosar (nr.7491/99/2012) în calitate de judecător sindic.

Abia pe 28 iulie 2016 a fost publicat tabelul definitiv al creanţelor, document care prezintă o masă credală de 4.814.492,52 lei, cel mai generos creditor fiind, desigur, Fiscul, cu o creanţă teoretic garantată de 1.064.320 lei şi una bugetară de 1.004.022 lei. Ulterior, creanţa unuia dintre chirografari a fost respinsă de Curtea de Apel Iaşi, aşa că masa credală a coborât la 3.606.053,02 lei.

Administratorului judiciar “i s-a pus pata” pe un fost administrator

În termenul prevăzut de lege (30 de zile de la prezentarea tabelului definitiv), a fost depus un plan de reorganizare, iar sentinţa privind confirmarea acestui plan a fost pronunţată (de Roxana BARBIR) pe 27 octombrie 2016. Culmea este că, încă din 16 decembrie 2015, când nu era finalizat tabelul creditorilor, administratorul judiciar CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL “a chemat în judecată pe pârâtul SAVIN Vasile, fost administrator statutar al societăţii debitoare, solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art.138 din Legea 85/2006″.

În documentaţia depusă la Dosarul nr.7491/99/2012/a3, se precizează că “se solicită angajarea raspunderii personale a pârâtului, în conformitate cu disp.art.138 lit a din Legea nr.85/2006, în ceea ce priveşte nejustificarea avansului de trezorerie în sumă de 52.316,50 lei, identificat în contul 542 în balanţa de verificare aferentă lunii iunie 2011 şi a sumei de 1.052.540 lei, reprezentând creanţe neurmărite şi neîncasate”. Altfel spus, CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL a considerat că fostul administrator Vasile SAVIN ar trebui să achite din propriul buzunar suma de 1.104.856,50 lei.

După mai multe termene şi o suspendare a dosarului, pe 27 iunie 2017 s-a pronunţat sentinţa. Cererea administratorului judiciar a fost respinsă, iar judecătorul sindic a fost (prea) îngăduitor cu reclamantul şi a motivat decizia prin “lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului SAVIN Vasile“… şi asta pentru că persoana respectivă a decedat în luna iunie 2016 (pe 20 sau pe 28 iunie, există două variante în sentinţă!). Dacă aş fi răutăcios, aş putea spune că acest proces intentat de CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL l-a băgat în mormânt pe Vasile SAVIN (avea 63 de ani)!

Chiar dacă motivaţia oficială este doar cea menţionată (lipsa capacităţii procesuale), sentinţa pronunţată de judecătorul sindic Roxana BIBIR spune foarte clar că acţiunea administratorului judiciar este neîntemeiată:

“Faţă de stadiul procedural în care se regăseşte debitoarea, respectiv acela al derulării unui plan de reorganizare judiciară, instanţa reţine că acţiunea de faţă nu poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006, deoarece nu există un pasiv rămas neacoperit al debitorului, ci un pasiv ce urmează a fi acoperit potrivit sentinţei de confirmare a planului”

Acum, ar mai lipsi ca Laura CHITICARIU să atace sentinţa cu apel!

MOLDOFOREST a fost administrată şi de Maricel POPA

Societatea MOLDOFOREST SA este deţinută familia lui Maricel POPA (foto, 56 de ani), fost secretar de stat cu 17 surse de venit, actualmente preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi sau, mai corect spus, consilier judeţean cu atribuţii de preşedinte CJ (a fost ales/votat consilier judeţean).

Pe 25 mai 2009, Maricel POPA a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie la MOLDOFOREST SA – preşedinte era Elena ANTOHI, iar membru simplu – Vasile SAVIN.

Conform meţiunilor de la Registrul Comerţului (Recom online), Maricel POPA a dobândit calitatea de administrator (ca vicepreşedinte CA) la data respectivă, iar durata mandatului este NELIMITATĂ. Asta înseamnă că, oficial, Maricel POPA, ca şi acuzatul Vasile SAVIN, a avut atribuţii de administrator de la data de 25 mai 2009 şi până la deschiderea procedurii de insolvenţă (Legea 85 prevede numirea unui administrator special după deschiderea procedurii).

Maricel POPA nu se declară şi nici nu apare ca acţionar persoană fizică la MOLDOFOREST SA, dar este asociat la OMEGA IS COMUNICATIONS SRL (CUI: 6308167), firmă care, la rândul ei, deţine DAWN ROM SRL (CUI: 1974350). Iar DAWN ROM SRL este acţionarul majoritar (95%) la MOLDOFOREST SA.

Încercarea moarte n-are… dar nici şanse prea mari de reuşită!

În ceea ce priveşte reorganizarea judiciară de la MOLDOFOREST SA, merită menţionat faptul că recent s-a încercat o şmecherie – administratorul special Mitică REBEGEA (împlineşte 61 de ani luna viitoare) a propus “constituirea de ipoteci asupra bunurilor imobile ale debitoarei care sunt libere de sarcini în vederea garantării restiturii împrumuturilor acordate de către OMEGA IS COMUNICATIONS SRL debitoarei MOLDOFOREST SA pentru derularea Planului de reorganizare”.

Propunerea a fost votată de cei 4 creditori din cadrul Grupului OMEGA-TEHNOTON (VITALEF SA, OMEGA IS COMUNICATIONS SRL, TEHNOTON SA şi ALDP SA) şi, surprinzător, de Comuna CIUREA şi de Administraţia Fondului pentru Mediu, dar nu a fost aprobată deoarece Fiscul, care deţine 45,13% din masa credală iniţială (mai mult decât cei 6 creditori menţionaţi), s-a opus. Împotrivă a votat şi ASF, dar votul acestei instituţii este mai mult simbolic, ponderea în masa credală fiind de 0,46%.

Conform unui raport depus de administratorul judiciar, MOLDOFOREST SA a achitat în primele două trimestre din planul de reorganizare următoarele sume:

  • 266.080 lei – Fisc (creanţa garantată)
  • 44.297 lei – Comuna CIUREA
  • 159.969,50 lei – Fisc (creanţa bugetară)

Deşi suma încă restantă către Fisc este de 1.642.292,50 lei, MOLDOFOREST SA nu apare pe site-ul ANAF cu obligaţii restante la bugetele de stat (la 30 iunie 2017)… cu toate că oficial AFP Iaşi nu este instituţie subordonată (preşedintelui) CJ! (sursa foto: ziarulevenimentul.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
Vasile SAVIN (MOLDOFOREST SA) – sentinţa de respingere a atragerii răspunderii personale



16 Septembrie 2017

1 Opinie până acum.

  1. Leon says:

    Vasile Savin era angajatul lui Maricel Popa inca de cand a plecat din functia de comisar la Garda Financiara Iasi. Asa este, a decedat anu` trecut!

Spune-ți opinia