Ieri, 4 mai 2020, INVITATION INVEST SRL Bucureşti (CUI/CIF: 19194773) – societate care deţine/administrează agenţia de turism INVITATION ROMANIA (TRAVEL) – a depus o cerere de intrare în insolvenţă, iar acest demers a dus la constituirea Dosarului nr.9801/3/2020.

Decizia tour-operatorului specializat în incoming (aducerea de turişti străini în ţara noastră) de a apela la Legea 85/2014 vine la doar 3 luni de la anunţul privind preluarea acestuia de către Alin Nicolae BURCEA (foto dreapta), patronul PARALELA 45 – detalii AICI, şi cel mai probabil are legătură cu apariţia “crizei coronavirus”.




INVITATION INVEST SRL a înregistrat pierderi în ultimii 3 ani (şi capitaluri negative începând cu 2012), cele din 2019 ridicându-se la 351.484 lei, la o cifră de afaceri de 11.941.775 lei (în scădere cu 3,8 milioane lei). La 31 decembrie 2019, datoriile se ridicau la 1.647.566 lei (faţă de 1.560.918 lei în urmă cu un an), iar activele circulante la 668.684 lei (1.212.687 lei la finalul lui 2018).

INVITATION INVEST SRL este deţinută de Mirela-Daniela IORDACHE, Tudor-Gheorghe FODOREANU şi Gheorghe FODOREANU (foto stânga), acesta din urmă fiind singurul asociat cu atribuţii de administrator. Demn de semnalat este faptul că în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor (din 15 ianuarie 2020) prin care Alin Nicolae BURCEA prelua părţile sociale deţinute de cei doi FODOREANU (55% din capitalul social), iar Simion ALB devenea (unic) administrator… numai că această modificare/tranzacţie nu a mai fost operată la Registrul Comerţului! (sursa foto: profit.ro)



SUPERVIZOR.ro On May - 5 - 2020

Leave a Reply