adana escort antalya escort bursa escort ankara escort alanya escort

Societatea A.N.D CONSTRUCT SRL Iaşi (CUI/CIF: 16043318) a intrat direct în faliment (pe 17 aprilie 2019, la cererea Fiscului), iar tabelul definitiv al creanţelor menţionează o masă credală de 49.804 lei şi un singur creditor – AJFP Iaşi.

Împotriva administratorului Iulian Ionel ANDRIUCĂ a fost formulată acţiune de atragere a răspunderii personale, iar cererea a fost admisă de Tribunalul Iaşi – Dosar nr.5196/99/2018/a1. Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Iaşi la data de 20 octombrie 2020.

Am solicitat AJFP Iaşi (unicul creditor şi titularul cererii de atragere a răspunderii) să-mi comunice „care este stadiul punerii în executare a sentinţei din Dosarul nr.5196/99/2018/a1″.

Am prmit şi răspuns. În bătaie de joc, dar… măcar s-a deranjat cineva să răspundă. Iată ce spune AJFP Iaşi, prin „vocea” (semnătura) doamnei Anca BETEAGU, Şef Administraţie:

Informaţiile obţinute sau măsurile dispuse ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu, ale personalului din cadrul organului fiscal, intră sub incidenţa secretului fiscal

În afară de faptul că nu cred că punerea în executare a unei sentinţe definitive poate/trebuie să intre sub incidenţa secretului fiscal… ar mai fi o problemă: o solicitare similară am transmis şi în iulie 2021, cu referire la punerea în aplicare/executare a deciziei din Dosarul nr.7144/99/2016/a1*. Şi atunci nu a mai fost secret fiscal, iar răspunsul transmis tot sub semnătura doamnei Anca BETEAGU prezenta toate măsurile iniţiate de AJFP Iaşi pentru recuperarea prejudiciului – detalii AICI.

Ţinând cont şi de experienţele de la alte unităţi AJFP (tot legat de punerea în aplicare a sentinţelor de atragere a răspunderii personale), nu am decât această explicaţie: secretul fiscal este invocat atunci când Fiscul nu a făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului.

CITIŢI ŞI:
A.N.D. CONCEPT EUROCONSTRUCT a intrat în insolvenţă… după ce a încheiat 2020 cu lichidităţi de 3,6 milioane lei; patronul Iulian Ionel ANDRIUCĂ are o sentinţă de atragere a răspunderii personale… iar anul acesta a înfiinţat CONCEPT HABITAT URBAN; am sesizat administratorul judiciar şi Fiscul

12 octombrie 2021

Spune-ți opinia


Porno Gratuit Porno Français Adulte XXX Brazzers Porn College Girls Film érotique Hard Porn Inceste Famille Porno Japonais Asiatique Jeunes Filles Porno Latin Brown Femmes Porn Mobile Porn Russe Porn Stars Porno Arabe Turc Porno caché Porno de qualité HD Porno Gratuit Porno Mature de Milf Porno Noir Regarder Porn Relations Lesbiennes Secrétaire de Bureau Porn Sexe en Groupe Sexe Gay Sexe Oral Vidéo Amateur Vidéo Anal