Societatea BARTER DEVELOPMENT SRL Constanţa (CUI/CIF: 27899040) a fost înfiinţată în ianuarie 2011 de Marian FILIMON (95%) şi Marius PITROP (5%), cu menţiunea că doar asociatul minoritar a fost desemnat administrator.

În decembrie 2011, se retrage din firmă Marian FILIMON, iar Marius PITROP devenie unic asociat. În ianuarie 2012, PITROP se retrage din functia de administrator, fiind înlocuit cu Iulian-Radu BĂCANU… schimbat şi acesta după numai o săptămănă, cu Ionuţ ALEXANDROAIE.

BARTER DEVELOPMENT SRL nu a depus niciun bilanţ la Fisc, ultima declaraţie 100 privind obligaţiile de plată la bugetul statului este din martie 2012, iar ultimul decont TVA-300 a fost depus în luna aprilie 2012.

Administraţia Finanţelor Publice Constanţa a declarat INACTIV acest agent economic în octombrie 2012… dar abia în noiembrie 2018 a depus cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva BARTER DEVELOPMENT SRL, invocând o creanţă în valoare 75.816.655 lei, “rezultată din obligaţiile faţă de bugetul de stat”. Cum s-a ajuns la această fabuloasă sumă? Probabil a avut nevoie AJFP Constanţa de 75,82 milioane lei în vreun bilanţ… şi a pus-o în cârca firmei respective.

După ce a calculat “din pix” o datorie fabuloasă, instituţia constănţeană a formulat acţiune de atragere a răspunderii personale/patrimoniale pentru intrarea în insolvenţă… şi a ales (probabil prin tragere la sorţi) doi dintre foştii administratori: Ionuţ ALEXANDROAIE şi Marius PITROP, adică ultimul şi primul.

Judecătorul sindic Iulia CASIAN de la Tribunalul Constanţa a admis solicitarea AJFP Constanţa şi a decis aşa:

Dispune ca pasivul societar al debitoarei BARTER DEVELOPMENT SRL în cunatum de 75.816.655 lei (15,7 milioane euro – n.r.) să fie suportat în solidar de pârâţii ALEXANDROAIE Ionuţ şi PITROP Marius. Sumele obţinute prin executarea silită vor intra în averea falitei şi vor fi destinate plăţii creanţelor

Sentinţa a fost publicată în BPI pe 24 iulie 2020 şi putea fi atacată cu apel în termen de 7 zile. Pe portalul instanţelor de judecată nu există nicio menţiune despre eventualul apel al vreunui pârât.

SUPERVIZOR.ro On August - 3 - 2020

Leave a Reply