Înfiinţată în aprilie 2013, AVANTGARDEN IMMO INVEST SRL Braşov (CUI/CIF: 31570460) este controlată de Daniela-Cristina KASPER (cetăţenie germană) – asociat majoritar (98%) şi administrator – şi a încheiat anul 2017 cu un profit net de 1,4 milioane lei, la o cifră de afaceri de 103 milioane lei, fiind unul dintre cei mai importanţi constructori de apartamente din regiune şi chiar din ţară.

Până spre finalul anului trecut, AVANTGARDEN IMMO INVEST SRL nu a avut probleme juridice cu creditorii, ceea ce înseamnă că ori şi-a achitat la timp obligaţiile de plată, ori partenerii de afaceri au fost foarte înţelegători. Cum pentru toate există un început, firma nemţoaicei din Braşov s-a trezit pe 23 noiembrie 2018 cu o cerere de insolvenţă din partea CONSOLIDARI SPECIALE 2007 SRL Constanţa (CUI/CIF: 22634947), agent economic care pentru 2017 a raportat 8 angajaţi şi o cifră de afaceri de 1.275.212 lei… de 7,66 ori mai mare faţă de cea din anul anterior.

Demersul creditoarei din Constanţa a dus la constituirea Dosarului nr.4066/62/2018 de la Tribunalul Braşov, pentru care a fost fixat un prim termen de judecată pe 6 februarie 2019.

Desigur, este greu de crezut că se va ajunge la deschiderea procedurii de insolvenţă în urma acestei cereri, dar, totuşi, nu trebuie să ignorăm faptul că Daniela-Cristina KASPER mai are în portofoliu un faliment, cel al firmei MAURER & KASPER CONSTRUCT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 18032005), la care masa credală, conform ultimului tabelul definitiv consolidat rectificat (din noiembrie 2015), este de 7,12 milioane lei. (sursa foto: avantgarden-tractorul.ro)





2 Ianuarie 2019

Spune-ți opinia