adana escort antalya escort bursa escort ankara escort alanya escort

Deţinută şi administrată de Leontina Ioana LENCAR şi Gheorghe Cristian LENCAR, societatea SELECT CATERING SRL Oradea (CUI/CIF: 15514824) se laudă cu peste 15 ani de activitate, iar adevărul este că în 2019 „a rupt”, reuşind să înregistreze un profit net de 1.594.025 lei, faţă de 592.598 lei în 2018, şi o cifră de afacere de 20.471.877 lei, în creştere cu aproape 5 milioane lei, aceste performanţe fiind obţinute cu 122 de angajaţi.

Anul trecut, firma bihoreană a realizat şi investiţii importante, astfel că activele imobilizate au urcat la 4.211.320 lei (de la 2.201.620 lei)… dar şi datoriile au crescut cu aproape un milion, până la 3.923.086 lei, în vreme ce activele circulante se cifrau (la 31 decembrie 2019) la 1.881.044 lei, din care creanţe de 1.586.123 lei.

Criza coronavirus a lovit în plin SELECT CATERING SRL, compania solicitând şi obţinând Certificat de Situaţie de Urgenţă (CSU) Tip 1 (albastru), care se acordă „pentru întreruperea totală sau parţială a activităţii, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate (afectaţi de Ordonanţele Militare)” şi „se utilizează în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea de facilităţi/măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale, în condiţiile legii”.

Probabil pe principiul „Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa„, ONCOS TRANSILVANIA SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 36001120) – agent economic cu 23 de angajaţi şi afaceri de 59 milioane lei în 2018 – a depus (pe 13 iulie 2020) o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva SELECT CATERING SRL. Această cerere de aplicare a Legii 85/2014 a dus la constituirea Dosarului nr.1894/111/2020, care în cel mai bun caz va primi termen de judecată în luna septembrie 2020. (sursa foto: facebook.com/Select.Catering.Oradea)

15 iulie 2020

Spune-ți opinia


Porno Gratuit Porno Français Adulte XXX Brazzers Porn College Girls Film érotique Hard Porn Inceste Famille Porno Japonais Asiatique Jeunes Filles Porno Latin Brown Femmes Porn Mobile Porn Russe Porn Stars Porno Arabe Turc Porno caché Porno de qualité HD Porno Gratuit Porno Mature de Milf Porno Noir Regarder Porn Relations Lesbiennes Secrétaire de Bureau Porn Sexe en Groupe Sexe Gay Sexe Oral Vidéo Amateur Vidéo Anal