STANDARD GARANT SRL Botoşani (CUI/CIF: 29976360), firmă de construcţii cu 21 de angajaţi şi afaceri de 1,93 milioane lei în 2019, a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva TRANSPORTURI AUTO SA (CUI/CIF: 5323410), iar acest demers juridic a dus la înregistrarea Dosarului nr.631/40/2020.

TRANSPORTURI AUTO SA Botoşani este o societate deţinută oficial de salariaţi (PAS), dar care în realitate este controlată de baronul Constantin CONŢAC. Susţine pe site-ul propriu că a fost înfiinţată în 1934, ca unitate de transporturi, şi a operat “diversificări şi transformări ale domeniilor de activitate”, iar la ora actuală activează în principal pe zona construcţiilor şi deţine “staţie de asfalt tip MBA 160, staţie de betoane tip CIFA MOBILE 50 şi staţie de sortare agregate de balastieră”.




Pentru anul 2018, TRANSPORTURI AUTO SA a raportat 160 de angajaţi, pierderi de 3.240.909 lei, la o cifră de afaceri de 33.898.391 lei, datorii de 11.510.807 lei şi active circulante de 14.281.420 lei, din care creanţe de 3.608.880 lei.

Conform site-ului ANAF, compania botoşăneană înregistra la 31 decembrie 2019 obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensii) în valoare de 906.349 lei (798.119 lei + 108.230 lei), cu menţiunea că aceste sume nu includ accesorii, ceea ce înseamnă că restanţele sunt de dată recentă.

Legat de TRANSPORTURI AUTO SA, demn de menţionat este şi faptul că pe data de 30 aprilie 2020 este convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, unul din punctele de pe ordinea de zi fiind… numirea lui Constantin CONŢAC în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. (sursa foto: botosaninews.ro)



SUPERVIZOR.ro On April - 13 - 2020

Leave a Reply


casino siteleri

mp3 indir

porno izle