În cadrul rubricii Ştirile SUPERVIZOR.ro, anunţ ce dosare noi de insolvenţă au fost deschise în ziua lucrătoare anterioară (sau în urmă cu două-trei zile în cazul unor instanţe care nu se grăbesc să posteze informaţiile pe portal.just.ro).

Pentru a veni în sprijinilor abonaţilor SUPERVIZOR.ro care urmăresc anumite dosare de insolvenţă sau doresc să participe la unele şedinţe de judecată, am decis să prezint zilnic o listă cu dosarele de insolvenţă care au termen de judecată în următoarea zi lucrătoare.

Precizez că lista include doar dosare pentru care urmează să se pronunţe sentinţa de admitere/respingere a cererii de insolvenţă, nu şi dosare pentru care a fost deschisă deja procedura şi care au ajuns în diverse stadii. Ca şi la Ştirile SUPERVIZOR.ro, sunt vizate debitoarele cu datorii de peste 200.000 euro (conform ultimului bilanţ public), pe care eu le consider/numesc “firme importante“. Şi această rubrică are un index alfabetic al debitoarelor (la final). (sursa foto: securingindustry.com)




Cereri de insolvenţă care se vor judeca MÂINE, 25 septembrie 2018

¤ AGRO BIO PROD TECHNOLOGY SRL Săcele/Călăraşi (CUI: 27815065): cereri de insolvenţă depuse de DEBITOARE şi de creditoarea AGRISOHNE SRL Bucureşti (CUI: 33514067) – Dosar nr.1152/116/2018 şi Dosar nr.871/116/2018

¤ BOCCARDO ENTREPRISE SRL Cluj-Napoca (CUI: 6738032): cereri de insolvenţă depuse de creditoarele BENINSTAL SRL (există două societăţi cu acest nume, portalul instanţelor nu precizează alte date de identificare) şi DWL DRILLING SRL Apahida/Cluj (CUI: 29907017) – Dosar nr.450/1285/2018

¤ CARDINAL GOLD SRL Bucureşti (CUI: 33468483): cereri de insolvenţă depuse de creditoarele CORN GRAIN PROD COMEXIM SRL Bucureşti (CUI: 7399473) şi CRIS PROD COM DISTRIBUTION SRL Baloteşti/Ilfov (CUI: 30279765) – Dosar nr.10054/3/2018

¤ COMSA SA BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI (CUI: 30907169): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea ENERGO SA Braşov (CUI: 6884780, firmă în insolvenţă) – Dosar nr.14361/3/2018

¤ CRISTO SPORT SRL Călăraşi (CUI: 12193517): cerere de insolvenţă formulată de creditoarea CARGILL AGRICULTURA SRL Bucureşti (CUI: 8915840) – Dosar nr.811/116/2018

¤ FLARO INTERNAŢIONAL SRL Botoşani (CUI: 610947): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.2071/40/2018

¤ GRIG WOOD SRL Poiana Mărului/Suceava (CUI: 33315773): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.3174/86/2018

¤ IFCO SA Constanţa (CUI: 1890942): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea C.L.I.F. SA Constanţa (CUI: 1869991, firmă în insolvenţă) – Dosar nr.3455/118/2018

¤ IPM-PARTNERS ROMANIA SA Ploieşti (CUI: 26850340): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea CONDMAG SA Braşov (CUI: 1100008, firmă în insolvenţă) – Dosar nr.3127/105/2018

¤ LEGAL CONSULT SRL Sibiu (CUI: 17536926): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.2123/85/2018

¤ MACAO GAMES SRL Constanţa (CUI: 25522280): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.5560/118/2018

¤ PHOENIX – FARM SA Bucureşti (CUI: 11943661): cereri de insolvenţă depuse de DEBITOARE şi de creditoarea NEMZETI ESZKOZGAZDALKODASI ZRT (Ungaria) – Dosar nr.31623/3/2018 şi Dosar nr.26061/3/2018

¤ PIATRA DE VACANTA SRL Cluj-Napoca (CUI: 32209855): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea IMPULS – LEASING ROMANIA IFN SA Bucureşti (CUI: 19820923) – Dosar nr.502/1285/2018

¤ POWER GROUP INTERNATIONAL SRL (CUI: 16020667): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea ‘UNIA’ SPÓLKA Z OGRANICZONA ODPOWIEDZIALNOŚCIA (Polonia) – Dosar nr.13557/3/2018

¤ ROSIFARM SRL Roşieşti/Vaslui (CUI: 17390927): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.1884/89/2018

¤ VALKIRIA INVEST SRL Bucureşti (CUI: 16132490): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea COMUNA MARGINA – Dosar nr.16575/3/2018

¤ VSM INTERNATIONAL SRL Botoşani (CUI: 15975259): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea TEHNIC-ASIST SRL Cătămăreşti-Deal/Botoşani (CUI: 9871750) – Dosar nr.1437/40/2018




Index alfabetic al debitoarelor care pot intra în insolvenţă pe 25 septembrie 2018

  • AGRO BIO PROD TECHNOLOGY SRL Săcele/Călăraşi (CUI: 27815065)
  • BOCCARDO ENTREPRISE SRL Cluj-Napoca (CUI: 6738032)
  • CARDINAL GOLD SRL Bucureşti (CUI: 33468483)
  • COMSA SA BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI (CUI: 30907169)
  • CRISTO SPORT SRL Călăraşi (CUI: 12193517)
  • FLARO INTERNAŢIONAL SRL Botoşani (CUI: 610947)
  • GRIG WOOD SRL Poiana Mărului/Suceava (CUI: 33315773)
  • IFCO SA Constanţa (CUI: 1890942)
  • IPM-PARTNERS ROMANIA SA Ploieşti (CUI: 26850340)
  • LEGAL CONSULT SRL Sibiu (CUI: 17536926)
  • MACAO GAMES SRL Constanţa (CUI: 25522280)
  • PHOENIX – FARM SA Bucureşti (CUI: 11943661)
  • PIATRA DE VACANTA SRL Cluj-Napoca (CUI: 32209855)
  • POWER GROUP INTERNATIONAL SRL (CUI: 16020667)
  • ROSIFARM SRL Roşieşti/Vaslui (CUI: 17390927)
  • VALKIRIA INVEST SRL Bucureşti (CUI: 16132490)
  • VSM INTERNATIONAL SRL Botoşani (CUI: 15975259)

……………………………….





24 Septembrie 2018

Spune-ți opinia