PRESTIGE MOB SRL (CUI: 6600187) este un mare producător de mobilă cu sediul social în Baloteşti (Ilfov), societatea fiind controlată de turcul Ali AVCI (60 de ani) – asociat majoritar şi administrator.

În anul 2015, societatea turcului a derulat o relaţie comercială cu ORGANIKA BULGARIA LTD, firmă care produce spume poliuretanice. Ce a cumpărat PRESTIGE MOB SRL nu mai contează, important este că a uitat să plătească suma de 40.296,20 euro.

Au aşteptat bulgarii cât au aşteptat, dar la un moment dat s-au săturat de promisiuni şi au depus cerere de deschidere a insolvenţei împotriva firmei româneşti, constituindu-se astfel Dosarul nr.52/93/2017. Cererea de aplicare a Legii 85/2017 a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov pe 13 ianuarie 2017, o zi de VINERI, conform portalului instanţelor de judecată.

După weekend şi ziua de luni (în care nu e bine să dai bani), PRESTIGE MOB SRL a rupt uşa băncii şi a achitat datoria care avea o vechime de mai bine de un an. Pentru că primul termen de judecată fusese stabilit pe 8 martie 2017, turcul a rupt şi uşa instanţei pentru a solicita reperarea cât mai grabnică a onoarei… şi care nu cumva să se mai lipească vreun creditor la acest dosar.

Termenul a fost preschimbat/devansat pentru data de 22 februarie 2017, când judecătorul sindic Erich-Emilian MĂSTĂCAN s-a făcut că nu observă “minciunica” din cererea de renunţare depusă de creditorul ORGANIKA BULGARIA LTD, document în care se spune că “anterior formulării acţiunii, respectiv în data de 17.01.2017, debitoarea a procedat la plata către creditoare a debitului în cuantum de 40.296,20 euro aferent facturilor neachitate din anul 2015, astfel că în prezent soldul este în valoare de 0 euro”. Chiar dacă bulgarii dau din cap invers faţă de noi, sigur nici la ei data de 17 ianuarie 2017 NU este anterior datei de 13 ianuarie 2017!

Judecătorul sindic a luat act de cererea de renunţare, astfel că dosarul a fost închis, ambele părţi fiind relativ bucuroase: bulgarii că şi-au luat banii, turcul că nu a intrat în insolvenţă. Partea proastă pentu PRESTIGE MOB SRL este că de figură s-au prins şi alţi creditori, astfel că au mai apărut două cereri de deschidere a insolvenţei.

Pe 10 martie 2017, TRUCK SPEED EXPEDITION SRL Bucureşti (CUI: 19066910) a solicitat aplicarea Legii 85/2017, constituindu-se astfel Dosarul nr.704/93/2017. Deşi a depus o cerere de preschimbare a termenului de judecată, acesta a rămas cel stabilit iniţial – 7 iunie 2017.

Un alt creditor supărat pe PRESTIGE MOB SRL este TAUROS SRL Semlac (CUI: 11710402), cererea de deschidere a insolvenţei depusă de acesta fiind înregistrată pe 14 aprilie 2017 – Dosarul nr.1074/93/2017. În acest caz, încă nu a fost stabilit primul termen de judecată. (sursa foto: prestigemob.ro)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



26 Aprilie 2017

1 Opinie până acum.

  1. test says:

    Felicitari!

    Daca ati fi continuat cercetarile ati fi avut material suficient pentru o enciclopedie a modalitatilor mafiote prin care se pot sustrage si externaliza banii aflati intr-un “areal UE”. Problema consta in faptul ca toti cei care au reusit sa obtina astfel de informatii – fara sa fie autorizati – sunt morti.
    Dupa cum vedeti, mass-media s-a rezumat doar la prezentarea incendiului. In zilele urmatoare o sa vedeti cum sistemul, impreuna cu mass-media, o sa puna ‘batista pe tzambal’ prin tot felul de comisii si “specialisti” tele-vizuabili.

    Oricum, va felicit ca ati inteles si v-ati limitat doar la ceea ce nu ar fi putut sa va transforme in tinte ‘must have down’. Astfel, cei care pot vedea …vor putea sa si inteleaga.
    Cu stima.

Spune-ți opinia