Cel mai recent mare câştigător la Loto 6/49, cu un premiu la categoria I de 11.956.612,95 lei (extragerea de joi, 31 august 2017), este Daniel ANDREI (44 de ani) din Bârlad şi a fost “turnat” de angajata agenţiei Loto la care a depus biletul. Dacă Daniel ANDREI nu a dorit să fie “deconspirat” şi chiar a solicitat acest lucru angajatei agenţiei (aşa cum se spune), individa respectivă ar trebui să nu mai apuce următoare extragere în calitate de angajată a companiei Loteria Naţională.

După cum era de bănuit din momentul în care s-a anunţat că biletul câştigător este în valoare de 148,90 lei, Daniel ANDREI nu e un necăjit peste care a dat norocul, ci a jonglat cu sume mari şi în activitatea de până acum. Astfel, acesta este acţionar majoritar şi administrator la MERCUR SA Bârlad (CUI: 2808216), plus unic asociat şi administrator la COMPACTUS ROM SRL Bârlad (CUI: 5760112).

După cum se poate observa din tabelele ataşate, cu doar câţiva angajaţi, cele două firme au reuşit să înregistreze în ultimii 5 ani un profit net cumulat de 3.295.663 lei, adică o medie de aproape 150.000 euro pe an.

Totuşi, cea mai importantă firmă din portofoliul familiei câştigătorului la loto este COMPACTUS GRIMS SRL Bârlad (CUI: 12586834), aici soţia Gina ANDREI (44 de ani) figurând ca unic asociat şi administrator. Această societate deţine un restaurant şi administrează/închiriază nişte standuri comerciale şi, cu ceva mai mulţi angajaţi, înregistrează rezultate financiare importante. Astfel, în 2016, profitul net a fost de 817.028 lei, la o cifră de afaceri de 7,2 milioane lei, iar profitul net cumulat al ultimilor 5 ani a fost de 4.168.051 lei.

Pe lângă ocupaţia de businessman, Daniel ANDREI a avut la un moment dat şi “deviaţii” politice: a fost consilier judeţean şi a candidat pentru postul de primar al municipiului Bârlad la alegerile din 2012. De atunci datează şi ultima declaraţie de avere a acestuia, document din care se observă că veniturile salariale ale acestuia erau “mizerabile” – de la două firme câştiga mai puţin decât sinecura de la CJ -, dar în schimba încasa împreună cu soţia dividende considerabile – 525.168 lei în 2011. După alegerile de atunci, Daniel ANDREI a fost implicat într-un incident ciudat cu un pistol cu bile şi la un moment dat a fost avansată varianta unei tentative de suicid (detalii AICI).

Pentru că, în afară de potul de la categoria I, a mai prins şi 12 câştiguri de categoria a II-a şi 15 câştiguri de categoria a III-a, valoarea totală a premiului pe care l-a obţinut bârlădeanul este de 11.956.612,95 lei. Aceasta este valoarea înainte de impozitare, cea netă fiind de aproximativ 9 milioane lei… pentru că impozitul aplicat câştigurilor de peste 100.000 euro este de 25%, nu 16% – cum cred unii.

Dacă sunteţi din Bârlad şi de mâine o să vedeţi prin oraş puzderie de preoţi, călugări şi măicuţe, să ştiţi că nu e nicio întrunire bisericească… îl caută pe Daniel ANDREI. Pentru donaţii şi sponsorizări, desigur! (sursa foto: vremeanoua.ro)

CITIŢI ŞI:
Cel mai ghinionist norocos la Loto 6/49. Câştigurile peste 100.000 de euro se impozitează cu 25%, NU cu 16%!

De 5 ani, există o loterie privată în România! “Isteţul” care o deţine a cerut şi brevet de invenţie de la OSIM



3 Septembrie 2017

Spune-ți opinia