adana escort antalya escort bursa escort ankara escort alanya escort

Societatea EURO TOP STAR SRL (CUI/CIF: 41418559) a fost înfiinţată de Daniela IONESCU (din Piatra Neamţ) în iulie 2019, cu sediul social în satul Grajduri şi urma să se ocupe de „intermedieri în comerţul cu produse diverse”. A raportat angajaţi începând cu luna august 2019, iar în februarie 2020 a fost vândută – în două etape (majorare de capital social şi cesiune părţi sociale – unui individ pe nume Ioan ROŞU. Tot atunci, sediul social a fost mutat în municipiul Iaşi

După numai câteva zile de la preluarea afacerii, acest Ioan ROŞU a decis „dizolvarea societăţii, precum şi lichidarea simultană a activului şi pasivului” şi a optat pentru numirea în funcţia de lichidator a practicianului CASA DE INSOLVENŢĂ HOMORANU IPURL Iaşi.

Pentru că EURO TOP STAR SRL avea datorii la stat, s-a trecut la procedura simplificată de faliment, de care s-a ocupat – cu superficialtate sau cu ticăloşie! – CASA DE INSOLVENŢĂ HOMORANU IPURL. Deşi este foarte clar că vânzarea a fost formală/fictivă, având ca scop pasarea responsabilităţii, aşa-zisul specialist în insolvenţe Gheorghe HOMORANU nu a pomenit nimic de unicul asociat şi administrator fondator Daniela IONESCU, ci l-a menţionat în documentele depuse la Dosarul nr.2414/99/2020 doar pe Ioan ROŞU (şi doar cu iniţiale – un obicei prost al acestui practician).

Noroc că Fiscul ieşean s-a cam lămurit cine e HOMORANU, aşa că nu a ţinut cont de rapoartele întocmite de acesta şi a formulat cerere de atragere a răspunderii personale/patrimoniale împotriva ambilor foşti administratori – Daniela IONESCU şi Ioan ROŞU. Dosarul asociat 2414/99/2020/a1 a fost înregistrat la Tribunalul Iaşi pe 18 septembrie 2019 şi încă nu a fost stabilit primul termen de judecată.

19 septembrie 2020

Spune-ți opinia


Porno Gratuit Porno Français Adulte XXX Brazzers Porn College Girls Film érotique Hard Porn Inceste Famille Porno Japonais Asiatique Jeunes Filles Porno Latin Brown Femmes Porn Mobile Porn Russe Porn Stars Porno Arabe Turc Porno caché Porno de qualité HD Porno Gratuit Porno Mature de Milf Porno Noir Regarder Porn Relations Lesbiennes Secrétaire de Bureau Porn Sexe en Groupe Sexe Gay Sexe Oral Vidéo Amateur Vidéo Anal