După cum se poate observa accesând ACEST LINK, Tribunalul Constanţa nu a mai postat nimic pe portal.just.ro de la finalul lunii iulie a acestui an. Am atras atenţia asupra acestei probleme în luna august 2019 şi, în cele din urmă, mi s-a comunicat de către Monica ONISCU că “în acest moment serviciul IT al Tribunalului Constanţa lucrează la stabilirea cauzelor împreună cu DTI-MJ şi la remedierea disfuncţionalităţilor“.

Au trecut 4 luni de la apariţia acestor disfuncţionalităţ şi nu s-a rezolvat nimic, iar Tribunalul Constanţa susţine că “se lucrează“, de problemă se ocupă “cei de la Bucureşti“, iar instanţa respectivă nu are nicio implicare/vină.

Trebuie reţinut faptul că Tribunalul Constanţa nu a mai publicat nici dosarele noi şi nici deciziile luate în cazul proceselor aflate în derulare. Pentru ca bătaia de joc să fie completă, nu există nicio avertizare privind această problemă şi, astfel, firmele interesate de problemele juridice ale partenerilor de afaceri sunt induse în eroare.




Consider că este inadmisibil ca o astfel de disfuncţionalitate să persiste timp de 4 luni şi apreciez că această situaţie poate fi considerată neglijenţă în serviciu.

Pe 22 noiembrie 2019, am transmis (prim mail) o sesizare/petiţie către ministrul Cătălin Marian PREDOIU, prin care i-am prezentat această situaţie, precum şi alte probleme ale portalului instanţelor de judecată. (Mailul a fost expediat la adresele cabinet.ministru@just.ro, relatiipublice@just.ro, presa@just.ro, iar de la relatiipublice@just.ro am şi confirmare de primire).

Suntem în 2 decembrie 2019, nu am primit niciun răspuns şi nu doar că nu s-a rezolvat nimic… ci au apărut întârzieri şi la dosarele noi şi soluţiile de la alte instanţe.

Nu ştiu unde “să mă mai plâng”! O să încerc la un Parchet – pentru posibila infracţiune de “neglijenţă în serviciu”… că altă variantă nu mai văd! (sursa foto/scan – portal.just.ro, 2 decembrie 2019, ora 13:30)



SUPERVIZOR.ro On Decembrie - 2 - 2019

Leave a Reply