COMCEREAL SA Vaslui (CUI/CIF: 8208253), firmă controlată de Adrian PORUMBOIU (foto) până prin 2014-2015 (după cum susţine fostul arbitru), a intrat în insolvenţă pe 21 februarie 2019, sentinţa fiind pronunţată de judecătorul sindic Alexandru MIŢICĂ de la Tribunalul Iaşi – Dosar nr. 2476/89/2015*.
O mare bilă albă (din partea mea) pentru această decizie/precizare a magistratului:
Până la data de 31.03.2019, administratorul judiciar va depune raportul cauzelor impus de art.97 alin.1, raport întocmit în conformitate cu cerinţele prev. de art. 58 al. 1 lit.b şi în care va menţiona dacă sunt persoane vinovate de apariţia stării de insolvenţă, precum şi dacă există premisele angajării răspunderii acestora. Raportul cauzelor va fi publicat integral în BPI
Ce frumos ar fi ca astfel de precizări privind publicarea integrală a raportului cauzelor să fie incluse în toate sentinţele!
Raportul a fost publicat în BPI, îl puteţi consulta în ataşament. Deocamdată, nu vin cu niciun fel de comentarii, ci doar îl ofer spre accesare tuturor celor interesaţi.
DOCUMENT ATAŞAT:
COMCEREAL SA – Raport privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă