GENIUS TRAVEL SRL Bucureşti (CUI: 23163295) a intrat în insolvenţă pe 19 septembrie 2016, menţionând în cererea introductivă că “are datorii în suma de 2.220.764,99 lei, ce nu pot fi achitate întrucât nu deţine lichidităţi”. Înainte de deschiderea procedurii, Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a anunţat că are în evidenţă 147 de turişti păgubiţi de această agenţie, iar ţeapa totală se ridică la 136.000 de euro.

Conform tabelului definitiv, cereri de admitere a creanţelor au depus doar 39 de turişti şi încă 20 de alţi creditori, iar masa credală rezultată a fost de numai 996.674,34 lei, adică mai puţin de jumătate din suma declarată de debitoare. Dezinteresul/lehamitea celor care au de recuperat bani de la firma deţinută de Ionuţ-George COSTEA (31 de ani) – 80% şi Bogdan-Dumitru ŞTEFAN (împlineşte 35 de ani săptămâna aceasta) -20%, dar administrată numai de COSTEA, a continuat şi la Adunarea Creditorilor, întrunire la care au participat sau au transmis punctul lor de vedere 14 creditori, reprezentând 41,95% din masa credală. Nici măcar firma de asigurări, GERMAN ROMANIAN ASSURANCE SA, care deţine 4,62% din masa credală, nu s-a deranjat să voteze. Apropo: GENIUS TRAVEL a avut asigurare de 10.000 dolari!

Noroc că au participat doi creditori importanţi – PRESTIGE TOURS INTERNATIONAL SRL (11,34%) şi CALYPSO TURIZM TEKSTIL SANAYA SRL (26,81%) – şi astfel s-a întrunit cvorumul prevăzut de lege. În plus, aceste două agenţii de turism i-au dat peste bot administratorului judiciar provizoriu ALPHA PROFESSIONAL IPURL (Andrei DICA), practician care a solicitat “un onorariu de 5.000 lei lunar (exclusiv TVA) plus 5% din creanţele stinse“, în cele din urmă fiind aprobat “un onorariu de 2.000 lei lunar plus 2% din creantele stinse“. În schimb, cei doi creditori au făcut greşeala de a confirma administratorul judiciar, care a fost numit LA PROPUNEREA DEBITOAREI.




Demn de remarcat este fapul că Andrei DICA a întocmit raportul privind cauzele insolvenţei fără a pomeni ceva despre activitatea din 2016 sau despre ce s-a întâmplat cu banii încasaţi de la turişti (analizează evoluţia financiară până la 31 decembrie 2015) şi a solicitat trecerea la procedura de faliment în procedură simplificată, invocând printre altele că GENIUS TRAVEL SRL “nu mai dispune de lichidităţi şi înregistrează nevoi acute de avansare a unor cheltuieli de procedură, care sunt nesustenabile din averea debitorului”.

Deşi Adunarea Creditorilor nu s-a pronunţat asupra propunerii “privind intrarea în faliment în procedură generală a debitorului GENIUS TRAVEL SRL” (punctul 4 pe ordinea de zi), judecătorul sindic Stela Florentina IVAN de la Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment prin procedură simplificată a debitorului GENIUS TRAVEL SRL, sentinţa fiind pronunţată pe 17 ianuarie 2017 (Dosarul nr.31700/3/2016).

Astfel, se pune cruce pe o nouă ţeapă din turismul românesc, fenomen în urma căruia zeci sau sute de persoane, plus agenţii partenere, rămân păgubite, iar artizanii escrocheriilor nu păţesc nimic. Iar asta se întâmplă deoarece legislaţia este permisivă, iar administratorul judiciar e în cârdăşie cu ţeparul/ţeparii, dar şi pentru că cei înşelaţi se resemnează, spunându-şi “Asta e… putea fi şi mai rău”!

Şi legat strict de această ţeapă, să nu uităm că GENIUS TRAVEL a fost membru ANAT! (sursa foto: umbria-italia.blogspot.ro)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



27 Februarie 2017

Spune-ți opinia


Abonare prin email