DISTRIBUŢIE PE GUSTATE („Mezeluri din Bănie”): Peste 300 de bilete la ordin refuzate la plată în ultimele luni… 71 anul acesta! Firma controlată de ASAN-MIC a depus cerere de intrare în concordat preventiv… dar nici măcar nu a achitat taxa de timbru

DISTRIBUŢIE PE GUSTATE SA Cârcea (CUI/CIF: 29171700) – companie care activează sub brandul „Mezeluri din Bănie” – a solicitat intrarea în procedura de concordat preventiv, iar acest demers juridic a dus la înregistrarea Dosarului nr.194/63/2022.

Atăzi, 18 ianuarie 2022, la primul termen de judecată, Tribunalul Dolj a amânat judecarea cauzei pentru data de 1 februarie 2022, iar din menţiunile postate pe portalul instanţelor rezultă că debitoarea a formulat solicitarea „la mişto”… fără se dupună actele prevăzute de lege şi chiar fără să achite taxa de timbru:

Acordă termen la data de 01.02.2022 pentru când se va cita debitoarea cu menţiunea de a depune la dosar înscrisuri în susţinerea cererii, respectiv balanţa de verificare , decizia asociatului unic, lista creditorilor, conturilor şi bunurilor debitorului, declaraţii ale asociatului unic şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, sub sancţiunea anulării cererii

La sesizarea unor cititori, am verificat situaţia firmei DISTRIBUŢIE PE GUSTATE SA la CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi). E JALE! Au fost raportate 329 de bilete la ordin refuzate la plată, valoarea ţepelor trase prin intermediul acestor instrumente de plată fiind de 3.878.248,67 lei.

Referitor la aceste incidente, demn de semnalat este faptul că au fost înregistrate în ultimele luni. Mai exact, primul incident a fost raportat pe 12 octombrie 2021, următoarele 3 pe 15 octombrie… iar din noiembrie 2021 a început dezastrul!

În anul 2022 (deşi abia au trecut câteva zile), DISTRIBUŢIE PE GUSTATE SA a contabilizat 71 de refuzuri la plată, ultimele 4 fiind consemnate ieri, 17 ianuarie 2022 (probabil au fost şi astăzi, am efectuat verificarea dimineaţă).

Înfiinţată în septembrie 2011, societatea DISTRIBUŢIE PE GUSTATE SA este deţinută de Florin-Bogdan ASAN-MIC (foto; deţine şi calitate de administrator, alături de alţi membri ai familiei), iar în iunie 2021 a anunţat că „vrea să atragă 2 milioane de euro printr-un plasament privat la BVB” (detalii AICI). După câteva luni… „a rupt în două” Centrala Incidentelor de Plăţi. (sursa foto: facebook.com/bogdan.wtk)