DISTRIBUŢIE PE GUSTATE SA Cârcea (CUI/CIF: 29171700) – companie care activează sub brandul „Mezeluri din Bănie” – a solicitat intrarea în procedura de concordat preventiv, iar acest demers juridic a dus la înregistrarea Dosarului nr.194/63/2022. Tribunalul Dolj a programat primul termen de judecată pe data de 18 ianuarie 2022.

Conform definiţiei din Legea 85/2014, concordatul preventiv este „un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.

Înfiinţată în septembrie 2011, societatea DISTRIBUŢIE PE GUSTATE SA a raportat pentru anul 2020 un număr mediu de 128 angajaţi, profit net record de 1.991.638 lei, la o cifră de afaceri de 54.668.679 lei (în creştere cu 20 milioane lei, maxim istoric), datorii de 12.552.742 lei şi active circulante de 12.972.019 lei, din care creanţe de 10.898.252 lei.

Demn de semnalat este faptul că DISTRIBUŢIE PE GUSTATE SA, firmă controlată de familia ASAN-MIC, avea la finalul anului 2020 active imobilizate de numai 323.413 lei, iar în iunie 2021 a anunţat că „vrea să atragă 2 milioane de euro printr-un plasament privat la BVB” – detalii AICI. (sursa foto: facebook.com/mezeluridinbanie)

15 ianuarie 2022

Spune-ți opinia


instagram volgers kopen volgers kopen