Deşi întotdeauna s-a vorbit de “băieţii deştepţi” din energie, iată că oficial există şi cel puţin o “fată deşteaptă” în acest domeniu… chiar dacă rezultatele financiare nu prea susţin o astfel de titulatură! Este vorba de braşoveanca Daniela Cristina STOICESCU (împlineşte 30 de ani luna aceasta), care în acte (şi poate doar în acte!) deţine calitatea de asociat direct la 3 firme, toate cu sediul social în Braşov:

  • C.D.C. VISUAL NETWORK SRL (CUI: 27955506)
  • D.C. CROWN ENTERTAINMENT SRL (CUI: 32321491)
  • INOV ELECTRIC SRL (CUI: 24810403)

Totuşi, eroul principal al articolului de faţă este E.V.A. ENERGY SA Braşov (CUI: 31010144), societate pe care Daniela Cristina STOICESCU o controlează prin intermediul INOV ELECTRIC SRL, asociat care deţine 99,977% din capitalul social. În ceee ce priveşte administratorii, în afară de STOICESCU mai sunt doi: Daniel Cristian HAGMANN (cetăţean român domiciliat în Austria, 46 de ani) şi Ion IONESCU (59 de ani).

E.V.A. ENERGY SA a intrat în insolvenţă pe 18 august 2017, oficial la propria cerere, dar merită menţionat faptul că alţi 11 creditori, în special bănci şi furnizori de energie sau de gaze naturale, s-au lipit deja la Dosarul nr.4637/62/2017 de la Tribunalul Braşov, după cum se poate observa pe portalul instanţelor de judecată. În funcţia de administrator judiciar provizoriu a fost desemnat practicianul CITR FILIALA BRAŞOV SPRL (Alexandru TĂNASE), numire care arată, o dată în plus, că este vorba de o insolvenţă importantăaltfel ar fi fost ales un prăpădit de Cabinet Individual de Insolvenţă!

În cadrul procedurii de insolvenţă, termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 4 octombrie 2017, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 30 octombrie 2017, ora 14:00, la sediul administratorului judiciar (Braşov, str.Aurel Vlaicu nr. 40, biroul 7). Demn de menţionat este faptul că atât sentinţa instanţei, cât şi notificarea publicată în BPI au anunţat o altă dată pentru Adunarea Creditorilor (9 octombrie 2017). Deşi administratorul judiciar CITR Filiala Braşov SPRL a obţinut în instanţă “îndreptarea erorii materiale” încă de pe 30 august 2017, nu a revenit cu rectificare în BPI.

Înfiinţată în decembrie 2012, E.V.A. ENERGY SA deţine licenţe pentru furmizarea de energie electrică, dar şi pentru gaze, şi se prezintă drept “primul furnizor de energie electrică ce oferă o alternativă şi consumatorilor casnici“. Pe site-ul propriu nu pomeneşte nimic despre intrarea în insolvenţă… deşi există şi în Legea 85/2014 o prevedere în acest sens. Următorul termen de judecată în Dosarul nr.4637/62/2017 este programat pe 22 noiembrie 2017. (sursa foto: facebook.com/evaenergyromania)



1 Octombrie 2017

Spune-ți opinia