FABRICA DE STICLĂ AVRIG SA (CUI: 2460706) este specializată în producerea de sticlărie suflată manual la ţeavă, iar anul de naştere se consideră a fi 1625, când a fost inregistrat primul atelier de sticlărie. În anul 2000 avea aproape 1.000 de angajaţi şi înregistra un profit net de 1,47 milioane lei, la o cifră de afaceri de 9,25 milioane lei. Pentru anul trecut, FABRICA DE STICLĂ AVRIG SA a raportat pierderi de 552.697 lei şi vânzări de 8,57 milioane lei, rezultate obţinute cu 137 de salariaţi.

Acţionar majoritar (88,40%) este VOIS GROUP LTD (Insulele Virgine Britanice), demn de remarcat fiind faptul că, în urmă cu doi ani, acţionarii au votat “constituirea unei garanţii reale imobiliare (ipotecă de rang I) asupra activelor imobiliare ale societăţii (clădiri şi teren) în vederea garantării împrumutului pe care SC FABRICA DE STICLĂ AVRIG SA îl are faţă de VOIS GROUP LIMITED, împrumut în sumă de 1.589.012 euro“.

Deşi vânzările, pierderile şi datoriile nu au înregistrat variaţii semnificative în ultimii ani, FABRICA DE STICLA AVRIG SA s-a decis săptămâna trecută că vrea să intre în insolvenţă, surprinzător fiind faptul că, în aceeaşi zi, şi PRIMĂRIA ORAŞULUI AVRIG a depus o cerere de aplicare a Legii 85/2014 împotriva producătorului de sticlărie, astfel că pe rolul Tribunalului Sibiu există Dosarele nr.2225/85/2018 şi nr.2230/85/2018, pentru ambele fiind stabilit un prim termen de judecată pe 18 octombrie 2018.

Această sincronizare la depunerea cererilor de insolvenţă nu pare a fi întâmplătoare, ci urmăreşte asigurarea unei decizii favorabile a instanţei, în condiţiile în care cererea debitoarei a fost depusă fără a exista o decizie AGA în acest sens. Mai exact, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor care urmează să voteze “propunerea de declanşare a procedurii de insolvenţă, urmare a intrării societăţii în incapacitate de plată, şi desemnarea în calitate de administrator judiciar a firmei RELCO ACTIVE SPRL (Marcel ŢICHIL)” este convocată abia pe 22 octombrie 2018… iar asta înseamnă că Tribunalul Sibiu ar trebui să nu admită cererea debitoarei înainte de Hotărârea AGA. Acesta pare să fie motivul pentru care a apărut “planul B” – cererea primăriei.

La finalul anului trecut, FABRICA DE STICLA AVRIG SA avea datorii de 10,8 milioane lei. Dacă ţinem cont de faptul că două treimi din această sumă reprezintă împrumutul acordat de acţionarul majoritar, iar acesta deţine drept garanţii cam tot ce înseamnă fabrica din Avrig, rezultă că procedura de insolvenţă este “la mâna” VOIS GROUP LIMITED. (sursa foto: avrigsa.ro)





8 Octombrie 2018

Spune-ți opinia