Înfiinţată în decembrie 1994, DEMETRELA TRADING SRL (CUI: 6791087) a deţinut până prin 2013 patiseriile “Demetrela” din Iaşi, fiind cunoscută ca firma lui Iulian TĂRĂBOANŢĂ şi Ciprian Gabriel IONESCU (foto). După ce activitatea a fost mutată pe PRIMA FOOD SRL Iaşi (CUI: 29346283) – acum în faliment, DEMETRELA TRADING SRL a fost vândută unor individe care, la un moment dat, aveau participaţii la peste 100 de firme (detalii AICI).

Transferul de proprietate, însoţit de schimbarea numelui în DEMETRELA TRADING INVESTMENT AND BUSINESS ADMINISTRATION CENTER WORK SRL şi mutarea sediului social la Bucureşti, s-a înregistrat la începutul anului 2014. Din 2013, nu a mai depus bilanţurile la Fisc, iar datoriile la finalul lui 2012 se ridicau 4,24 milioane lei.

După 4 ani de la această tranzacţie, DGRFP Iaşi – AJFP Iaşi a catadicsit să solicite aplicarea Legii 85/2014 şi, cum era de aşteptat, firma a ajuns în faliment şi la dosar nu au fost depuse actele contabile. Interesant este faptul că Fiscul ieşean nu a fost de acord cu administratorul judiciar numit iniţial de instanţă şi l-a schimbat cu ESTCONSULT SPRL, practician din Huşi… locul de naştere al lui TĂRĂBOANŢĂ.

ESTCONSULT SPRL (ajuns lichidator judiciar prin trecerea la faliment) a întocmit o completare la Raportul privind cauzele insolvenţei/falimentului şi “i-a făcut praf” pe foştii administratori: Ciprian Gabriel IONESCU şi Elena Roxana SEREA. Ca şi în alte cazuri, Iulian TĂRĂBOANŢĂ “a scăpat” pentru că oficial nu a îndeplinit atribuţii de administrator.

Conform documentului menţionat, “vinovaţi de apariţia stării de insolvenţă se fac administratorii statutari ai debitoarei, IONESCU Ciprian Gabriel, (până la data de 31.03.2014) şi SEREA Elena Roxana, (de la data de 01.04.2014 până în prezent), care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăţi şi au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, creând astfel un prejudiciu creditorilor de 559.423,87 lei“.

Ţinând cont de aceste isprăvi – care sunt din perioada TĂRĂBOANŢĂ&IONESCU, nu au nicio legătură cu “necăjitele” care au preluat firma în 2014 – lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva lui Ciprian Gabriel IONESCU şi a Elenei Roxana SEREA, dar judecarea cauzei a fost amânată până pe 29 septembrie 2020, în special din cauza critzei coronavirus.

La termenul menţionat – SURPRIZĂ! Instanţa a decis aşa:

În temeiul art.242 alin.1C. proc.civ., suspendă judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul EST CONSULT IPURL în contradictoriu cu pârâţii IONESCU Ciprian Gabriel şi SEREA Elena Roxana pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă

Asta înseamnă că lichidatorul judiciar nu a depus documentele solicitate de instanţă… şi există două posibile explicaţii:

  • practicianul a uitat de acest faliment (greu de crezut, pentru că a întocmit raport de activitate pentru termenul din 15 septembrie 2020)
  • EST CONSULT IPURL nu a depus INTENŢIONAT actele solicitate de judecătorul sindic… şi nici nu şi-a propus să le depună, astfel încât dosarul să fie închis, iar cererea respinsă, după expirarea perioadei de suspendare.

Desigur, variantă a II-a implică o înţelegere între practician şi pârâtul IONESCU, eventual via TĂRĂBOANŢĂ. “S-or fi întâlnit «securiştii», că oraşul Huşi e mic“, spunea un mucalit!

Nu mă aştept ca Fiscul, principalul creditor, să reacţioneze, ci chiar mă gândesc că schimbarea practicianului nu a fost întâmplătoare! Vom trăi şi vom vedea… până pe 19 ianuarie 2020, ziua în care este programat următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.2422/3/2018, al debitoarei DEMETRELA TRADING INVESTMENT AND BUSINESS ADMINISTRATION CENTER WORK SRL. (sursa foto: facebook.com/zinica.ionescu)

DOCUMENT ATAŞAT:
DEMETRELA TRADING INVESTMENT AND BUSINESS ADMINISTRATION CENTER WORK SRL – Completare la raport privind cauzele şi împrejurarile care au dus la insolvenţă

CITIŢI ŞI:
Pierdut DEMETRELA TRADING… cu datorii de un milion de euro. Se declară nulă! Fostul şef al ITM Iaşi s-a aflat în incompatibilitate

SUPERVIZOR.ro On October - 11 - 2020

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort