Înfiinţată în iulie 2004, societatea EUROCOM IMPORT-EXPORT SRL Valea Lupului (CUI/CIF: 16605742) a depus ultimul bilanţ la Fisc pentru anul 2014, dar activitatea derulată până atunci a fost nesemnificativă.

În decembrie 2014, în urma unei majorări de capital social, Adiana-Marta MĂRIUŢĂ (foto; 20 de ani la momentul respectiv) devine asociat minoritar (0,49%) şi preia funcţia de administrator de la italianul Carmelo PENNISI, iar în aprilie 2016 ajunge unic asociat.

Declarată INACTIVĂ de către AJFP Iaşi în iunie 2016, EUROCOM IMPORT-EXPORT SRL a intrat în faliment abia pe 30 iunie 2020, iar tabelul definitiv prezintă o masă credală de 2.329.231 lei, singurul creditor fiind Fiscul.

După deschiderea procedurii de faliment, debitoarea a fost supusă inspecţiei fiscale, iar Raportul întocmit de finanţişti susţine că „în perioada 2015-2016, EUROCOM IMPORT-EXPORT SRL a emis facturi de venituri în sumă de 3.071.846 lei, unui număr de 37 de clienţi„… pe care nu le-a declarat/înregistrat!

Pe baza acestor informaţii furnizate de AJFP Iaşi şi pentru că „nu a identificat acţiuni în recuperarea creanţelor„, lichidatorul judiciar ARGO IPURL (Oana Maria NECHIFOR) a tras concluzia că „aceste sume au fost încasate de la clienţi, ceea ce determină ca patrimoniul societăţii la 31.12.2016 să fie compus din: Sume în casierie, urmare a încasării facturilor: 3.755.657 lei; Profit din derularea activităților economice: 3.071.846 lei„!

Deşi Adiana-Marta MĂRIUŢĂ este activă pe Facebook, lichidatorul (care susţine greşit că aceasta este administrator de la înfiinţarea societăţi) nu a reuşit să o găsească şi să intre în posesia documentelor contabile, iar din acest motiv a decis să nu promoveze acţiune privind atragerea răspunderii patrimoniale!

Totuşi, MĂRIUŢĂ nu a scăpat de un astfel de proces, pentru că DGRFP/AJFP Iaşi a înregistrat deja cererea de atragere a răspunderii personale, demers juridic care a dus la constituirea Dosarului asociat nr.672/99/2020/a1 de la Tribunalul Iaşi. Desigur, suma pe care Fiscul vrea să o recupereze de la Adiana-Marta MĂRIUŢĂ este de 2.329.231 lei. (sursa foto: facebook.com/marta.mariuta)



SUPERVIZOR.ro On octombrie - 19 - 2020

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort