Georgică GIURGIUCANU (foto), cunoscut drept Sorin GIURGIUCANU, este un şmecher din Constanţa care a ajuns celebru în urma unor retrocedări de zeci de hectare, operaţiuni în care au fost implicaţi inclusiv Radu MAZĂRE şi Nicuşor CONSTANTINESCU (detalii AICI).

Dar astăzi nu vorbim despre terenurile respective, ci despre o altă “retrocedere”, una prin care GIURGIUCANU trebuie să achite suma de 3,57 milioane lei, bani care ar trebui să ajungă la creditorii MANAGEMENT & INVESTMENT CONCEPT GROUP SRL Constanţa (CUI: 18988504)

Această firmă a intrat în insolvenţă pe 14 ianuarie 2013 şi a trecut la faliment în decembrie 2014, iar tabelul definitiv al creanţelor prezintă o masă credală de 3.573.430,62 lei, cei mai afectaţi creditori fiind Fiscul – 1,5 milioane lei, DAEWOO MANGALIA HEAVY INDUSTRIES SA (CUI: 9115330) – 1.197.030,85 lei şi DAF TRANS 2000 SRL (CUI: 12899831) – 728.373,49 lei.

Începând cu luna septembrie 2009, Georgică GIURGIUCANU a îndeplinit funcţia de (unic) administrator la MANAGEMENT & INVESTMENT CONCEPT GROUP SRL. În cadrul procesului de faliment, administratorul judiciar a apreciat că se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator pentru că “nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea prin neevidenţierea sumelor încasate de la clienţi în evidenţa contabilă” şi “a fost ascunsă o parte din activul societăţii prin nepredarea bunurilor din patrimoniu în vederea valorificării în procedură”.

În sentinţa de atragere a răspunderii se mai precizează că în perioada 31.12.2010 – 30.10.2012 au ieşit din patrimoniu un autoturism Porche Cayenne în valoare de 272.876,50 lei şi un Range Rover în valoare de 127.308 lei, “iar în evidenţa contabilă nu s-au regăsit documentele de ieşire a acestor bunuri”.

În ceea ce priveşte reacţia acuzatului faţă de cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, această frază din sentinţă spune totul:

Pârâtul GIURGIUCANU Georgică nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă, deşi şi-a angajat apărător ca ulterior să fie reziliat contractul de asistenţă juridică

Sentinţa în Dosarul nr.11104/118/2012/a2 a fost pronunţată de judecătorul sindic Iulia CASIAN de la Tribunalul Constanţa pe 27 noiembrie 2017, iar aceasta spune aşa:

Dispune ca pasivul societar al debitoarei MANAGEMENT & INVESTMENT CONCEPT GROUP SRL în cuantum de 3.573.430,62 lei să fie suportat de pârâtul GIURGIUCANU Georgică. Sumele obţinute prin executarea silită vor intra în averea falitei şi vor fi destinate plăţii creanţelor creditorilor. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare

Sentinţa a fost publicată în BPI pe 18 ianuarie 2018 şi foarte probabil atunci a fost comunicată şi pârâtului. Pe portalul instanţelor de judecată nu există nicio menţiune despre vreun eventual recurs, ceea ce înseamnă că sentinţa a rămas definitivă, amănunt care ar trebui “să sune deşteptarea” atât la creditori, cât şi la Tribunalul Constanţa.

De ce şi la Tribunalul Constanţa? Pentru că această instanţă a suspendat judecarea Dosarului de insolvenţă/faliment (nr.11104/118/2012) “până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr.11104/118/2012/a2” (cel cu atragerea răspunderii – n.r.).

Prin urmare, Tribunalul Constanţa ar trebui “să scoată de la arhivă” Dosarul nr.11104/118/2012, iar Fiscul şi ceilalţi creditori să treacă la aplicarea sentinţei, adică la recuperarea banilor de la Georgică GIURGIUCANU. (sursa foto: facebook.com/SorinGiurgiucanu)

DOCUMENT ATAŞAT:
MANAGEMENT & INVESTMENT CONCEPT GROUP SRL – Sentinţă de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator GEORGICĂ GIURGIUCANU

19 Iunie 2018

Spune-ți opinia