BERE BAUTURI BUCURESTI SA (CUI/CIF: 413210) a intrat în insolvenţă la propria cerere, decizia fiind pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr.11170/3/2020. În cererea introductivă, debitoarea susţine că a ajuns în această situaţie (dezastruoasă) pentru că HEINEKEN ROMANIA SA (CUI/CIF: 13240781) – principalul partener de afaceri (furnizor), pentru care asigura distribuţia produselor în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Ialomiţa şi Prahova – a denunţat unilateral contractul, “fără a avea un motiv întemeiat” (…) “deşi debitoarea şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale“.

BERE BAUTURI BUCURESTI SA susţine în documentaţia depusă la dosar că, tocmai pentru a putea respecta contractul cu HEINEKEN ROMANIA SA (valabil/prelungit până în decembrie 2024), “a contractat un credit în sumă de 31.400.000 lei şi a realizat investiţii în terenuri, imobile, IT, mobilier auto, etc., în valoare de peste 10.000.000 euro în punctele de lucru”… iar “urmare a denunţării contractului, a fost nevoită să disponibilizeze peste 460 de angajaţi“.

Debitoarea mai precizează că “a încheiat un contract de închiriere pentru un depozit în suprafaţă de 6.000 mp, pentru o perioadă de 5 ani, fără posibilitatea rezilierii contractului şi a achiziţionat un soft de distribuţie/logistică/contabilitate, care deserveşte în proporţie de 80% relaţia contractuală cu HEINEKEN ROMÂNIA SA” şi, de asemenea, “are în derulare 136 de contracte de leasing încheiate cu UNICREDIT LEASING IFN SA, prin care a achiziţionat 136 de autoturisme şi camioane necesare pentru transportul agenţilor de vânzări şi a mărfurilor”.

BERE BĂUTURI BUCURESTI SA enumeră şi alte probleme (financiare) cu care se va confrunta din cauza rezilierii contractului – detalii AICI, dar deosebit de interesant este că HEINEKEN ROMÂNIA SA nu a spus nimic “în apărarea sa”, ci doar a invocat o creanţă de 11.040.146,39 lei, despre care instanţa a afirmat că “nu este ajunsă la scadenţă“, iar debitoarea mai susţine că în prezent are emise “scrisori de garanţie bancară de bună execuţie a contractului de distribuţie în favoarea HEINEKEN în valoare de 7.310.000 lei“.

În cadrul procedurii generale de insolvenţă, RTZ & PARTNERS SPRL FILIALA BUCUREŞTI va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, data de 17 iulie 2020 este termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 11 august 2020. (sursa foto: facebook.com/bere.bauturi)

DOCUMENT ATAŞAT:
BERE BAUTURI BUCURESTI SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

SUPERVIZOR.ro On July - 13 - 2020

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort