TRANS BITUM SRL Oradea (CUI: 12144298) a intrat în insolvenţă pe 7 octombrie 2015 şi abia pe 23 aprilie 2018 a fost publicat tabelul definitiv al creanţelor, iar pe 27 iunie 2018 urmează să fie supus la vot planul de reorganizare.

Cu sume foarte mari sunt înscrise în tabel TERMINAL TRANS BITUM SRL (CUI: 28165963), TIMCAVE CONSTRUCT SA (CUI: 11108572), DRUMURI SI PODURI SALAJ SRL (CUI: 10923364), AUTOVEST TRANS SRL (CUI: 9391298), firme care fac parte din acelaşi grup.

Pe 5 iunie 2018, aceste 4 societăţi au solicitat protecţia Legii 85/2014, cererile de intrare în insolvenţă fiind depuse la Tribunalul Bihor. Pe 13 iunie 2018, judecătorul sindic Constantin MANOLIU a admis cele 4 cereri, iar conform menţiunilor de pe portalul instanţelor de judecată, se va derula procedura de insolvenţă specifică unui grup de societăţi.

În cererile introductive, cele 4 debitoare au declarat următoarele datorii la 31 mai 2018:

  • AUTOVEST TRANS SRL – 29.032.031 lei
  • DRUMURI SI PODURI SALAJ SA – 18.564.599 lei
  • TERMINAL TRANS BITUM SRL – 35.609.562 lei
  • TIMCAVE CONSTRUCT SA – 2.596.490 lei

Anul trecut, cele 4 companii au avut (în total) 308 angajaţi, iar cifra de afaceri cumulată fost de 66.264.756 lei.

În ceea ce priveşte procedura de insolvenţă (pentru grupul de 4 societăţi), administrator judiciar provizoriu a fost desemnat practicianul GLOBAL MONEY RECOVERY SPRL Oradea (care se ocupă şi de insolvenţa TRANS BITUM SRL), iar termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 30 iulie 2018. (sursa foto: transbitumip.ro)

DOCUMENTE ATAŞATE:
AUTOVEST TRANS SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

DRUMURI SI PODURI SALAJ SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

TERMINAL TRANS BITUM SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

TIMCAVE CONSTRUCT SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

CITIŢI ŞI:
TRANS BITUM: A fost finalizat tabelul definitiv, masa credală se ridică la 190 milioane lei; a fost publicat planul de reorganizare, documentul prevede… achitarea INTEGRALĂ a datoriilor!




25 Iunie 2018

Spune-ți opinia