Societatea MOBILA RĂDĂUŢI SA (CUI/CIF: 739926) şi-a propus să încheie acest an “sub umbrela” Legii 85/2014, motiv pentru care, pe 18 decembrie 2019, a depus o cerere de intrare în insolvenţă… “în vederea depunerii unui plan de reorganizare a activităţii”, după cum precizează în informarea transmisă către BVB. Tribunalul Suceava a pus mai presus de toate spiritul Sărbătorilor şi, ignorând prevederile legii, a stabilit primul termen de judecată tocmai pe 9 ianuarie 2020Dosar nr.3764/86/2019.

MOBILA RĂDĂUŢI SA îi are ca acţionari principali pe MECANICA ROTES SA Târgovişte (CUI/CIF: 911737) – 45,9052% şi ELECTROARGES SA Curtea de Argeş (CUI/CIF: 156027) – 43,1108%, diferenţa de aproape 11 procente aflându-se în posesia altor acţionari. Titlurile societăţii se tranzacţionează la BVB sub simbolul MOBT, iar preţul de tranzacţionare din ultimul an a fost cuprins între 7,5 lei şi 11 lei, valoarea nominală fiind de 2,5 lei.




În 2018, cu 168 angajaţi, producătorul de mobilă a înregistrat un profit net de 2.714 lei, cel mai mic din ultimii 10 ani, la o cifră de afaceri de 11.565.006 lei, iar datoriile au ajuns la 3.162.623 lei, demn de semnalat fiind faptul că suma din casă şi conturi la bănci era (la 31 decembrie 2018) negativă, de -1.574.704 lei.

Conform raportului depus la Bursa de Valori Bucureşti (AICI), MOBILA RĂDĂUŢI SA a înregistrat pierderi de 728.127 lei în primul semestru al acestui an (2019), iar datoriile (la 30 iunie 2019) au urcat la 3.426.065 lei, în timp ce suma din conturi a ajuns la -1.467.359 lei, cu menţiunea că “valoarea negativă se datorează liniei de credit în cuantum de 1.700.000 lei plafon maxim, deschisă la ING BANK Suceava”. Acelaşi document mai precizează că “cifra de afaceri la 30.06.2019 este 4.061.618 lei, în scădere cu 31,27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”. (sursa foto: mobilaradauti.ro)



SUPERVIZOR.ro On Decembrie - 30 - 2019

Leave a Reply


17 yaş escort, child porn 17 yaş escort, child porn 17 yaş escort, child porn 17 yaş escort, child porn 17 yaş escort, child porn