Societatea UNISTRONG CONSTRUCT SRL (CUI/CIF: 31571902) a fost înfiinţată în aprilie 2013 de către Neculai CHIPER, cu sediul social în oraşul Târgu Neamţ. În decembrie 2014, printr-o majorare/dublare a capitalului social, Ion MACOVEI devine asociat cu 50% şi, în plus, preia funcţia de administrator de la CHIPER.

În septembrie-octombrie 2015, în două etape, Neculai CHIPER şi Ion MACOVEI se retrag din firmă. iar botoşăneanul Alberto-Costinel AIORDĂCHIOAE (24 de ani la vremea respectivă) devine unic asociat şi administrator. Tot atunci, sediul firmei este mutat în judeţul Iaşi, într-un punct termic dezafectat din satul Dancu!

Vânzarea/cesionarea firmei nu a avut niciun un motiv economic, ci a urmărit doar pasarea datoriilor acumulate de CHIPER (poate şi MACOVEI)… pentru că agentul economic adunase datorii la bugetele de stat şi trăsese o ţeapă companiei MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 7745470). Urmare a acestei ţepe, UNISTRONG CONSTRUCT SRL a intrat, în cele din urmă, în insolvenţăDosar nr.3755/99/2019.

Tabelul definitiv al creanţelor, publicat la începutul acestui an, prezintă o masă credală de 455.374,08 lei… şi doi “sponsori”: DGRFP Iaşi (AJFP Neamţ) – 390.426 lei şi MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL – 64.948,08 lei.

Administratorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL (Corneliu MITITELU – foto), nu s-a deranjat să verifice istoricul firmei (structura asociaţilor şi administratorilor), a făcut o analiză financiară “de tot rahatul” – bazată pe bilanţurile din 2013 şi 2014 -, nu a pomenit nimic de Neculai CHIPER, ignorând complet menţiunile din cererea introductivă, şi a tras concluzia că “există premisele necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru întreg pasivul, respectiv a dl. AIORDĂCHIOAIE Alberto-Costinel” (conform Raportului privind cauzele insolvenţei).

Pe 13 martie 2020, MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL a înregistrat la Tribunalul Iaşi o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale/personale împotriva “necăjitului” Alberto-Costinel AIORDĂCHIOAIE, iar pe 15 aprilie 2020 a publicat în BPI o “cerere de închidere a procedurii de insolvenţă”.

Am atras atenţia administratorului judiciar şi Fiscului (AJFP Neamţ) cu privire la această situaţie. În stilul caracteristic, MRL-ul lui MITITELU s-a făcut că plouă. În schimb, Fiscul a convocat Adunarea Creditorilor şi “şi-a aprobat” (este creditor majoritar) “introducerea cererii de atragere a răspunderii, în condiţiile art.169 alin.2 din Legea nr.85/2014, de către creditorul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, pentru întregul pasiv al debitoarei”. Conform menţiunilor de pe portal.just.ro, în Dosarul asociat nr.3755/99/2019/a1 au fost introduşi şi pârâţii Neculai CHIPER şi Ion MACOVEI, aşa cum era normal.

Fără a mai presupune că MRL-ul lui MITITELU a avut un interes în a nu promova acţiunea de atragere a răspunderii împotriva lui Neculai CHIPER, faptul că un creditor (Fiscul în acest caz) contestă/completează demersul administratorului judiciar demonstrează că practicianul nu şi-a făcut treaba. Ar trebui să existe şi nişte sancţiuni severe pentru practicienii care îşi bat joc de proceduri (implicit de creditori)… nu doar onorarii de succes! (sursa foto: facebook.com/cornel.mititelu.3)

CITIŢI ŞI:
MRL-ul lui MITITELU încearcă să dea vina pe “un necăjit” din Botoşani pentru o ţeapă trasă de Mihai CHIPER din Târgu Neamţ

SUPERVIZOR.ro On June - 18 - 2020

Leave a Reply