Deţinută şi administrată de Lucian CAZACU, firma NORDAXA SRL Mănăstirea Caşin (CUI/CIF: 32723367) a intrat direct în faliment, la propria cerere, invocând datorii pe care nu le poate achita în valoare de 1,1 milioane lei  – Dosar nr.533/110/2020.

Judecătorul sindic Alina Ramona ARHIP de la Tribunalul Bacău a numit practicianul propus de debitoare, IONESCU ŞI ASOCIATII SPRL, în funcţia de lichidator judiciar provizoriu… deşi a existat şi un creditor care a solicitat aplicarea Legii 85/2014, iar data de 24 aprilie 2020 a fost stabilită drept termen limită pentru înscrierea la masa credală.

Conform bilanţului public, firma NORDAXA SRL – firmă înfiinţată în ianuarie 2014 şi care a avut ca obiect principal de activitate „transporturi rutiere de mărfuri” – a încheiat anul 2019 cu pierderi de 749.701 lei, la o cifră de afaceri de 1.025.724 lei, datorii de 1.175.609 lei şi capitaluri proprii negative, de -439.225 lei.




Demn de menţionat în evoluţia firmei este faptul că, la finalul anului 2016, capitalul social a fost majorat la suma de 297.500 lei (de la 200 lei) prin aportul în natură al noului asociat Ştefan CHIRILĂ, care a constat într-un imobil situat in intravilanul satului Mănăstirea Caşin, „compus din suprafaţa de 5.559,86 mp teren arabil şi construcţiile C1 şi C2, respectiv hală şi birouri, în suprafaţă construită la sol de 370 mp”.

Deşi aportul real al lui CHIRILĂ la noul capital social era de 297.300 lei (99,93%), părţile sociale au fost împărţite „juma-juma”, iar Lucian CAZACU a rămas unic administrator. În septembrie 2019, Ştefan CHIRILĂ s-a retras din firmă… iar lichidatorul judiciar ar trebui să verifice care au fost termenii acestei „ieşiri din scenă”!

DOCUMENT ATAŞAT:
NORDAXA SRL – Încheiere de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată



SUPERVIZOR.ro On aprilie - 5 - 2020

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort