Clujeanul Călin Maricel OANCEA (foto) a bifat primul faliment în 2013, cel al firmei SMILE TEX SRL Cluj-Napoca, procedură în urmă căreia au rămas datorii neplătite (către Fisc) în valoare de 101.526 lei.

A doua “reuşită” de acest tip se numeşte TCDM PREST SRL (CUI/CIF: 21924756), debitoare care a intrat în insolvenţă pe 22 iunie 2018, a trecut la faliment după numai o lună, iar pe 4 septembrie 2020 a fost radiată. Conform tabelului definitiv, singurul creditor este Fiscul (DGRFP Cluj), cu suma de 1.195.133 lei.

Pentru că nu a primit actele contabile de la administratorul Călin Maricel OANCEA, lichidatorul judiciar REDRESARE LICHIDARE SPRL a formulat cerere de atragere a răspunderii personale… dar a fost îngăduitor cu pârâtul şi a solicitat ca acesta să suporte numai o parte din pasiv, şi anume suma de 550.978 lei, bani care figurau în “casă şi conturi la bănci” plus ” avansuri de trezorerie“. Altfel spus, lichidatorul judiciar a luat în calcul doar banii sustraşi de OANCEA din firmă.

Judecătorul sindic Dana Ioana RUSU de la Tribunalul Comercial Cluj a fost de acord cu solicitarea REDRESARE LICHIDARE SPRL şi “l-a condamnat” pe Călin Maricel OANCEA la plata sumei de 550.978 lei, cu menţiunea că sentinţa (din 26 iunie 2020, publicată în BPI pe 4 septembie 2020) poate/putea fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare – detalii AICI.

Chiar dacă a bifat două falimente… şi o sentinţă de atragere a răspunderii personale, OANCEA nu are de gând să renunţe la afaceri, o dovadă în acest sens fiind înfiinţarea firmei TEXTRA MALL SRL (CUI/CIF: 42478230) în mai 2020. Mai mult, “recent condamnatul” Călin Maricel OANCEA este asociat şi administrator la TCDM LOGISTIC OC SRL (CUI/CIF: 37827881), firmă de transport înfiinţată în iunie 2017 şi care a încheiat 2019 cu un profit net de 113.419 lei, la o cifră de afaceri de 682.365 lei, datorii de 185.464 lei… şi 695.032 lei în casă şi conturi la bănci!

Pentru că a ţepuit Fiscul (chiar de două ori), OANCEA a fost numit… director la Compania de Apă SOMEŞ şi la CLUJANA!

Şi acum BOMBA! Călin Maricel OANCEA nu este chiar un clujean oarecare, ci unul care a început să se lipească la funcţii înalte în firme de stat!

Astfel, pe 30 aprilie 2020, Consiliul Judeţean Cluj a decis “desemnarea în calitate de administrator neexecutiv provizoriu în Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă Someş SA a domnului Oancea Călin Marcel, începând cu data semnării contractului de mandat şi până la finalizarea procedurii de selecţie, dar nu mai mult de 4 luni” – AICI.

Dacă nu s-a dat vreo prelungire la hotărârea menţionată, OANCEA nu mai este la ora actuală în CA de la COMPANIA DE APĂ SOMEŞ SA (CUI/CIF: 201217). În schimb, a primit o altă funcţie, chiar mai importantă… probabil tot după ce i-au fost evaluate calităţile de manager!

Conform stiridecluj.ro, Călin Maricel OANCEA a fost numit – fără să se anunţe public – director general (interimar) la CLUJANA SA (CUI/CIF: 199206), binecunoscuta fabrică de încălţăminte din Capitala Ardealului.

Ţinând cont de faptul că societatea CLUJANA a reînceput să acumuleze datorii la stat, după ce a scăpat de cele vechi în urma manevrelor (dubioase) din cadrul procedurii de insolvenţă, probabil că OANCEA a fost numit director general… pentru experienţa lui în relaţia cu Fiscul! (sursa foto: facebook.com/calin.oancea.5)

SUPERVIZOR.ro On September - 28 - 2020

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort