Înfiinţată în aprilie 2017, societatea cu capital olandez VUROM ASSEMBLY SRL Gilău (CUI/CIF: 37395813) a obţinut la finalul lunii martie 2018 autorizaţie de mediu pentru „Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat/Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare genreală n.c.a. (Înfoliatoare automate de paleţi, conveioare/benzi transportoare cu role)”, numai că această „reuşită” nu a avut efecte pozitive asupra rezultatelor financiare, ci dimpotrivă: anul 2018 a fost încheiat cu pierderi de 513.718 lei, la o cifră de afaceri de 831.326 lei (faţă de 1,92 milioane lei în anul anterior), datorii de 1.085.435 lei şi capitaluri proprii negative, de -441.860 lei.

Chiar dacă rezultatele pentru anul trecut nu sunt disponibile, un lucru este clar: olandezii au decis să tragă obloanele… şi, pe 12 decembrie 2019, au solicitat intrarea direct în faliment, cererea fiind admisă de Tribunalul Comercial Cluj pe 17 decembrie 2019 – Dosar nr.1131/1285/2019.

În cadrul procedurii simplificate (faliment), AMTT CONSULT SPRL va îndeplini atribuţiile de lichidator judiciar provizoriu, iar data de 24 ianuarie 2020 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 10 februarie 2020, ora 12:00, la sediul practicianului (Cluj-Napoca, str. Al Vaida Voievod nr.2 cam. 67).

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.1131/1285/2019, al debitoarei VUROM ASSEMBLY SRL, este programat pe 10 martie 2020. (sursa foto: vurom.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
VUROM ASSEMBLY SRL – Notificare privind deschiderea procedurii simplificate (faliment)





SUPERVIZOR.ro On ianuarie - 5 - 2020

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort