Înfiinţată în ianuarie 2007, ROTTCO CONSULT SRL Voluntari (CUI: 20713882) “a reusit să-şi câştige locul în primele 10 companii de pe piaţa extrem de competitivă şi dinamică a distribuitorilor de produse petroliere“, după cum susţine pe site-ul propriu.

Deţinută şi administrată de Paul-Nicolae POP (foto, fost director la LUKOIL şi ROMPETROL), societatea a înregistrat profit în toţi cei 11 ani de activitate, numai că ultimii 3 ani au fost caracterizaţi printr-o scădere continuă şi semnificativă a cifrei de afaceri şi de o creştere a datoriilor.

Deşi restanţele financiare la finalul anului trecut nu reprezentau decât 12,7% din cifra de afaceri, societatea a ales să apeleze le protecţia Legii 85/2014, motivaţia conducerii fiind aceasta: “Am luat această măsură ca urmare a intrării în incapacitate de plată, în ultima perioadă, a unor clienţi. Acest fapt, corelat şi cu celelalte cauze au făcut să nu mai dispunem de capital de lucru, iar cashflow-ul este puternic dezechilibrat, compania intrând, practic, într-un blocaj financiar şi, implicit, în incapacitate de a-şi onora, la rândul ei, plăţile” (sursa).

În documentaţia depusă la Dosarul nr.1571/93/2018, debitoarea a afirmat că “are creanţe în cuantum de 1.115.884 RON care sunt neachitate de peste 60 de zile” şi “îşi exprimă intenţia de a depune un plan de reorganizare“.

Tabelul preliminar al creanţelor, publicat săptămâna trecută de către aministratorul judiciar provizoriu CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL, prezintă o masă credală mult superioară “milionului” declarat de debitoare, dar sub valoarea datoriilor din bilanţul pentru 2017.

Mai exact, masa credală cu drept de vot se ridică la 28.665.186,58 lei, demn de menţionat fiind faptul că valoarea creanţelor teoretic garantate este de 26,5 milioane lei, adică 92,474% din total. Lista completă a creditorilor poate fi consultată în documentul ataşat.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1571/93/2018, al debitoarei ROTTCO CONSULT SRL Voluntari, este programat pe 3 octombrie 2018. (sursa foto: e-nergia.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
ROTTCO CONSULT SRL – Tabel preliminar al creanţelor




3 Septembrie 2018

Spune-ți opinia