Înfiinţată în 1996, dar cu activitate din 2006, SANTARIN COM SRL Ploieşti (CUI/CIF: 8910699) este societatea care a administrat PUB-ul lui Leonard Dorin DOROFTEI. Deţinută de fostul campion mondial WBA împreună cu soţia, Clara Ramona DOROFTEI, şi administrată numai de reprezentanta sexului frumos, societatea a raportat pierderi consistente pentru perioada 2010-2014 (detalii AICI), a marcat un reviriment în 2015 şi 2016, dar în 2017 “a reuşit” o diminuare aproape la jumătate a cifrei de afaceri, iar exerciţiul financiar a fost încheiat cu pierderi de 61.405 lei… şi cu datorii de 915.579 lei.

Chiar dacă a avut probleme cu Primăria Ploieşti, care a urmărit evacuarea PUB-ului din imobilul (cu bulină roşie) din centrul Ploieştiului, totuşi rezultatele din 2017 nu arată că ar fi vorba de un local măcar căutat de clienţi, dacă de succes (financiar) nu poate fi vorba. Astfel, pentru anul respectiv, SANTARIN COM SRL a raportat o cifră de afaceri de 414.325 lei, ceea ce înseamnă încasări de numai 250 de euro pe zi!

Declarată inactivă de către ANAF în mai 2018, SANTARIN COM SRL a decis săptămâna trecută să solicite aplicarea Legii 85/2014, o cerere de intrare în insolvenţă sau poate chiar direct în faliment fiind depusă pe 19 februarie 2019 la Tribunalul Prahova. Înclin să cred că această cerere, care face obiectul Dosarului nr.653/105/2019, este de intrare în procedură simplificată (faliment) pentru că DOROFTEI a înfiinţat o altă firmă, iar “cea veche” nu şi-a mai reglat relaţia cu Fiscul… şi nu prea avea cum să desfăşoare o activitate legală.

Noua societate a lui Leonard Dorin DOROFTEI, numai a lui, se numeşte DOROFTEI EVENTS SRL Ploieşti (CUI/CIF: 35775409), a fost înmatriculată pe 9 martie 2016, prestează “Activităţi suport pentru interpretare artistică (spectacole)”, iar pentru 2017 a raportat o cifră de afaceri de 60.668 lei şi un profit net de 30.897 lei.

Revenind la cererea de insolvenţă depusă de debitoarea SANTARIN COM SRL, aceasta ar putea fi admisă mâine, 26 februarie 2019, când este programat primul termen de judecată din Dosarul nr.653/105/2019. (sursa foto: zdp.ro)



SUPERVIZOR.ro On Februarie - 25 - 2019

Leave a Reply