“Cine se aseamană se adună” este o vorbă care se potriveşte de minune pentru Maricel PĂCURARU (53 de ani) şi Corina PĂCURARU (51 de ani). Masculul este prezentat drept finanţator la REALITATEA TV şi a ajuns în libertate în urma unor decizii dubioase, iar doamna este patroană la PERFECT TOUR – agenţie de turism care a intrat în insolvenţă la finalul anului 2016 – şi încă nu a luat locul fostului soţ!

Procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei PERFECT TOUR SRL Bucureşti (CUI: 14241637) a fost deschisă pe 29 noiembrie 2016 (Dosarul nr.15349/3/2016), dar prima cerere de aplicare a Legii 85/2014 a fost depusă pe 22 aprilie 2016, la câteva luni după ce DNA a blocat conturile firmei şi a dispus trimiterea agentului economic în judecată, “cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor”.

La finalul săptămânii trecute, administratorul judiciar FINECO INSOLVENCY SPRL a publicat tabelul definitiv al creditorilor, document care consfinţeşte o masă credală de 23,87 milioane lei, din care suma de 6,4 milioane lei reprezintă creanţe teoretic garantate. Cel mai generos creditor este Fiscul, cu peste 7 milioane lei, iar vestea relativ bună este că nu există turişti ţepuiţi de agenţia Corinei PĂCURARU, ci doar firme partenere, instituţii, o bancă şi 8 salariaţi.

Conformt bilanţului pe 2016, PERFECT TOUR înregistra la finalul anului respectiv active imobilizate de 2,9 milioane lei şi creanţe de 8,6 milioane lei. Administratorul judiciar a anunţat luna trecută că a depus la dosarul cauzei raportul de evaluare a bunurilor mobile – autovehicule, iar valoarea de lichidare a bunurilor este de 30.100 lei în condiţii de vânzare normală sau 24.080 lei în condiţii de vânzare forţată.

Practicianul mai spune (cu jumătate de gură) că alte bunuri care apar în documentele debitoarei, cum ar fi 4 autovehicule şi două servere, “nu au fost prezentate de către societatea debitoare“… dar nu a întreprins nicio măsură pentru identificarea şi recuperarea acestora. Chiar şi cu cele 4 maşini şi două servere, nu se ajunge nici măcar la 10% din valoarea scriptică a activelor. FINECO INSOLVENCY SPRL nu pare interesat de această diferenţă… şi nici de creanţele de 8,6 milioane lei.

Publicarea tabelului definitiv nu-i încălzeşte pe creditori, care şi-au luat adio de la bani încă de la început, în schimb s-ar putea să îi pună în încurcătură pe administratorul judiciar şi pe judecătorul sindic. Aceştia ar trebui să propună, respectiv să declare falimentul agenţiei de turism, dacă debitoarea nu depune un plan de reorganizare în termen de 30 de zile. Problema este că procurorii au pus o interdicţie de dizolvare sau lichidare a firmei.

Cu sau fără declararea falimentului, un lucru e cert: activitatea agenţiei a fost mutată pe PERFECT JOURNEY SRL (CUI: 36570606), firmă care foloseşte fără nicio jenă marca PERFECT TOUR, deşi aceasta este deţinută de debitoarea cu acelaşi nume. Curios nu e faptul că administratorului judiciar “i se rupe” de această marcă (probabil nici nu ştie de existenţa ei), ci că nici creditorii nu sesizează folosirea ilegală a acesteia de către PERFECT JOURNEY SRL. Sau poate există vreo promisiune de acoperire a datoriilor de către “noua agenţie”… (sursa foto: i-consult.ro)

DOCUMENTE ATAŞATE:
PERFECT TOUR SRL – Tabel definitiv al creanţelor

PERFECT TOUR SRL – Anunţ privind depunerea raportului de evaluare

15 Ianuarie 2018

Spune-ți opinia