Înfiinţată în iunie 2003, NECC TELECOM ROMANIA SA Bucureşti (CUI: 15522207) se prezenta în urmă cu vreo 5 ani drept “o companie de telecomunicaţii ce dezvoltă unul din primele proiecte globale de videotelefonie din lume care nu implică folosirea calculatorului” şi încerca să atragă noi investitori prezentând un plan de afaceri care prognoza pentru anul 2016 un profit brut de 745.982 euro (detalii AICI).

Realitatea a fost cu totul alta, iar anul 2016 a fost încheiat cu pierderi de 1.234.825 lei, la o cifră de afaceri de 11 milioane lei, de peste 6 ori mai mică faţă de anul anterior (70,8 milioane lei), şi cu datorii totale de 54,6 milioane lei. Deşi situaţia financiară devenise dezastruoasă încă din acest an, NECC TELECOM ROMANIA SA s-a recunoscut în incapacitate de plată abia pe 18 ianuarie 2018, iar instanţa a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă pe 7 februarie 2018 – Dosarul nr.1576/3/2018.

Tribunalul Bucureşti nu a reuşit până la această dată să publice senţinţa de deschidere a procedurii, iar administratorul judiciar provizoriu VF INSOLVENŢĂ SPRL s-a gândit să prelungească bătaia de joc la adresa creditorilor… şi nu a publicat raportul prin care trebuia să propună trecerea la faliment sau continuarea perioadei de observaţie şi nici raportul privind cauzele insolvenţei sau vreo menţiune refritoare la aceste două documente prevăzute de Legea 85/2014.

Cu întârziere faţă de termenul stabilit de instanţă, VF INSOLVENŢĂ SPRL a publicat tabelul preliminar al creanţelor, iar masa credală acceptată din prima nu este mare sau foarte mare… ci enormă – 102.214.923,36 lei.

Cel mai important creditor este TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS SA (CUI: 427320), care deţine o creanţă teoretic garantată de 16.679.560,97 lei şi una chirografară de 62.790.431,51 lei. Rezultă un total de 79,47 milioane lei, adică peste 17 milioane euro, şi este chiar dubios faptul că operatorul de telefonie la care Statul Român deţine 46% din acţiuni (este vorba de fosta societate ROMTELECOM SA) a furnizat servicii către NECC TELECOM ROMANIA SA de o asemenea valoare fără a avea garanţii serioase. Conform bilanţului pentru 2016, debitoarea are active imobilizate de 8 milioane lei şi creanţe de 45,5 milioane lei… pe care probabil nu le va recupera decât în mică parte.

Prima Adunare a Creditorilor a fost stabilită de Tribunalul Bucureşti pentru data de 20 aprilie 2018… şi poate se va îndura administratorul judiciar să publice procesul verbal, aşa cum prevede legea. Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1576/3/2018, al debitoarei NECC TELECOM ROMANIA SA Bucureşti, este programat pe 23 mai 2018. (sursa foto: money.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
NECC TELECOM ROMANIA SA – Tabel preliminar al creanţelor

23 Aprilie 2018

Spune-ți opinia