Ţeparul RIZEA trebuie să achite 550 de euro hotelului deţinut de Adrian PORUMBOIU; „colegul de cameră” ŢÎRDEA s-a fofilat până acum

0

În primăvara acestui an, a fost pe prima pagină a gazetelor o ştire prin care opinia publică era anunţată că un individ pe nume Cristian RIZEA, fost deputat, împreună cu fel de coleg de partid, pe nume George Ciprian ŢÎRDEA, ar fi ţepuit în campania electorală parlamentară din noiembrie 2016 un hotel din Vaslui… cu vreo 10.000 euro. Ceea ce nu prea s-a spus atunci este că stabilimentul respectiv îi aparţine lui Adrian PORUMBOIU. Este vorba de Hotelul RACOVA, de care se ocupă, mai nou, o firmă care oficial nu are legătură cu fostul arbitru internaţinal – RACOVA TRAVEL SRL Vaslui (CUI: 36219282).

Societatea ţepuită, cea care administrează hotelul, i-a dat în judecată pe cei doi:

Cu RIZEA s-a rezolvat problema… în prima instanţă:

Admite cererea formulată de reclamanta RACOVA TRAVEL SRL, în contradictoriu cu pârâtul RIZEA CRISTIAN. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 2.417,50 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor hoteliere, la care se va adăuga dobânda legală calculată până în ziua achitării integrale a debitului. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 175 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru). Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

În schimb, ŢÎRDEA a reuşit să se fofileze până acum. După 7 termene de judecată, Judecătoria Sectorului 3 a constatat că procesul trebuie judecat la Sectorul 5, aşa că dosarul a plecat spre această instanţă. Iar partea interesantă a afacerii e că factura emisă pe numele lui Ciprian ŢÎRDEA este cea mai consistentă – 40.803,99 lei(surse foto: adevarul.ro, enational.ro)



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.