Înfiinţată în august 2005 sub numele ESCENOMATICA SRL, societatea THEMING AND ANIMATRONICS INDUSTRIES SRL Oşorhei (CUI: 17910205) produce decoruri pentru parcurile tematice, studiouri de film, săli de teatru/operă, muzee, hoteluri şi destinaţii de agrement, iar rezultatele financiare din ultimii ani au fost pozitive, chiar dacă profitul net de anul trecut a fost de peste 3 ori mai mic faţă de anul anterior. Totuşi, bilanţul pe 2017 prezenta o situaţie alarmantă: datorii de 17.255.944 lei şi creanţe de 23.099.911 lei.

Asaltată de creditori cu procese de executare silită şi cu o cerere de aplicare a Legii 85/2014, depusă de creditorul THYSSENKRUPP MATERIALS ROMANIA SRL (CUI: 18992475) pe 18 mai 2018, societatea bihoreană cu capital majoritar german s-a văzut obligată să se ceară singură în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.1582/111/2018 de la Tribunalul Bihor. În cererea introductivă, debitoarea a precizat că, la data de 31 mai 2018, avea datorii scadente în cuantum de 11.909.432,19 lei,

Judecătorul sindic Constantin MANOLIU a admis cererea pe 6 iunie 2018 şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a desemnat practicianul propus de debitoare, EUREXPERT IPURL (Ioan HERLEA)… cu o remuneraţie iniţială de numai 500 lei!

Instanţa a stabilit data de 23 iulie 2018 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, dar nu a fixat o dată pentru Adunarea Creditorilor… şi nici practicianul nu a pomenit de această întrunire în notificarea privind deschiderea procedurii.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1582/111/2018, al debitoarei THEMING AND ANIMATRONICS INDUSTRIES SRL Oşorhei, este programat pe 2 octombrie 2018. (sursa foto: facebook.com/taagroupgmbh)

DOCUMENTE ATAŞATE:
THEMING AND ANIMATRONICS INDUSTRIES SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

THEMING AND ANIMATRONICS INDUSTRIES SRL – Notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă




4 Iulie 2018

Spune-ți opinia