TRANSILVANIA DEVELOPMENT SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 15397392), compania care a administrat BRICKS RESTAURANT, a intrat direct în faliment, la propria cerere, decizia fiind pronunţată de judecătorul sindic pe 28 iulie 2020 – Dosar nr.494/1285/2020.

În cadrul procedurii simplificate, CII GEORGIU MINODORA-LETIŢIA va îndeplini atribuţiile de lichidator judiciar provizoriu, iar data de 24 august 2020 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 8 septembrie 2020.

Deţinută de la finalul anului 2015 de DMP DONAU MINERAL PROCESSING GMBH & CO. KG (Germania), societatea TRANSILVANIA DEVELOPMENT SRL a încheiat ultimii 4 ani (2016-2019) cu pierderi cumulate de 912.289 lei, cele de anul trecut fiind de 283.849 lei, la o cifră de afaceri de 2.899.243 lei. La 31 decembrie 2019, înregistra datorii de 4.161.402 lei, active imobilizate de numai 382.564 lei, faţă de peste 40 milioane lei în perioada (2009-2013), şi capitaluri proprii negative, de -3.062.174 lei.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.494/1285/2020, al debitoarei TRANSILVANIA DEVELOPMENT SRL Cluj-Napoca, este programat pe 22 septembrie 2020. (sursa foto: facebook.com/BricksRestaurant)

SUPERVIZOR.ro On July - 29 - 2020

Leave a Reply